Au mai rămas doar câteva zile. Statul îți dă bani direct pe card, ca să faci față scumpirilor. Milioane de români au parte de surpriză

de: Alexandru Puiu
05 06. 2023

Doar câteva zile au mai rămas până în momentul în care milioane de români vor primi o nouă tranșă de bani pe cardurile sociale cu ajutorul cărora pot merge la magazine să-și achiziționeze alimente de bază sau să acopere costul unor mese calde.

Conform informațiilor oficiale, cardurile sociale vor fi alimentate luna aceasta pe data de 15. După acel moment, milioanele de beneficiari din toată țara pot începe să le utilizeze cum știu mai bine.

Cui dă statul bani de data aceasta. Pensionarii sunt primii pe listă

Iată, conform legislației în vigoare, care sunt românii ce primesc acest tip de ajutor de la stat:

pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
-persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
-familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
-familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
-familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Amintim că aceste carduri sunt alimentate din două în două luni de-a lungul întregului an, iar fiecare tranșă are o valoare de 250 de lei.