Aplicația care te învață să cânți la chitară: de unde o descarci, ce este nou

de: Iulia Kelt
07 06. 2023

Ubisoft duce una dintre aplicațiile sale cu un pas mai departe, direct pe dispozitivele mobile. Marea lansare va avea loc săptămâna aceasta.

Rocksmith+ va fi disponibil pe iOS și Android începând cu data de 9 iunie, la nouă luni după lansarea serviciului pe PC.

De altfel, compania a declarat anterior că aplicația mobilă va ajunge pe mobil în toamna anului trecut, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Totuși, mai bine mai târziu decât niciodată.

Ce-i drept, rămâne o dilemă, de vreme ce încă nu se știe când vor fi disponibile pentru folosire versiunile aferente Xbox și PlayStation, anunțate, de asemenea, de Ubisoft.

Ce este, de fapt, Rocksmith+

Rocksmith+ este o aplicație concepută pentru a ajuta utilizatorii să învețe să cânte la chitara electrică, acustică sau chiar la cea bas.

Caracteristicile includ detectarea notelor, feedback-ul în timp real și instrumente de practică, pentru o învățare facilă.

Vestea bună este că acum există mai bine de 6.000 de melodii în bibliotecă, din ce în ce mai multe fiind adăugate în fiecare lună.

Pentru a putea beneficia de serviciile oferite de Ubisoft prin Rocksmith+, vei avea nevoie de un abonament. Acesta costă 15 de dolari pentru o lună, 40 de dolari pentru trei luni și 100 de dolari pentru un an întreg.

Ca în cazul fiecărei aplicații plătite, există, și în acest caz, o perioadă de încercare de șapte zile disponibilă, dar va trebui să te înscrii pentru planul anual și să anulezi rapid dacă nu vrei să continui să utilizezi aplicația după prima săptămână.

Ubisoft oferă, de asemenea, o aplicație gratuită de reglare a chitarei pe iOS și Android. Poți să îți conectezi instrumentul direct sau să utilizezi microfonul dispozitivului mobil pentru a te asigura că totul este în regulă.

Aplicația are mai mult de 30 de preseturi, dar poți să te joci cu ea cum crezi tu de cuviință, de îndată ce ai prins, cât de cât, tainele cântatului la chitară.