Anunțul zilei despre salariul minim pe economie din România. Suntem de râsul Europei și se simte la buzunare

de: Alexandru Puiu
26 07. 2023

Salariul minim pe economie din România face subiectul a numeroase dezbateri pe meleaguri mioritice. Guvernul se bucură că-l poate folosi ca instrument populist, deși majorarea sa aduce mai mulți bani la bugetul de stat decât în buzunarele românilor vulnerabili. De partea cealaltă a ecuației, când ești nevoit să trăiești din 1900 de lei pe lună, e clar că te bucuri la fiecare ban în plus.

Dincolo de partea propagandistică și de mecanismul guvernamental de exploatare a sărăciei de pe meleaguri mioritice, este important de știut că România are al doilea cei mai mic salariu minim pe economie dintre țările Uniunii Europene, după Bulgaria, deși s-a bucurat de cea mai mare creștere anuală între iulie 2022 și iulie 2023, aproximativ 12,9%, conform celor mai recente date publicate de Eurostat, Institutul European de Statistică al UE.

Salariul minim pe economie din România, în context european

Având în vedere discuțiile legate de majorarea salariului minim în țara noastră, merită să ai în vedere că, în iulie 2023, salariul minim din statele membre UE a variat între 399 de euro pe lună în Bulgaria și 2508 euro pe lună în Luxemburg. Ca referință, în tabel, salariile minime sunt prezentate, în general, ca rate salariale lunare pentru câștiguri brute, adică înainte de deducerea impozitului pe venit și a contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajat, cu mențiunea importantă că aceste deduceri variază de la o țară la alta, conform Economedia.ro.

Valorile reprezentate mai sus sunt înregistrate la 1 iulie 2023, deși doar 22 din cele 27 de state membre ale UE au avut un salariu minim pe economie legiferat la momentul respectiv. Cipri, de exemplu, l-a introdus de la 1 ianuarie 2023. Nu există salariu minim pe economie în Danemarca, Italia, Austria, Finlanda și Suedia.

În orice caz, dacă defalcăm studiul de mai sus pe grupuri, avem următoarele trei variante:

  • Grupul 1, cu un salariu minim național de peste 1 500 EUR pe lună. Acest grup include: Luxemburg, Germania, Țările de Jos, Belgia, Irlanda și Franța. Salariile minime naționale ale acestora variază între 1 747 EUR în Franța și 2 508 EUR în Luxemburg.
  • Grupul 2, cu un salariu minim național mai mare de 1 000 EUR, dar mai mic de 1 500 EUR pe lună. Acest grup include: Spania și Slovenia. Salariile minime naționale au fost de 1 203 EUR în Slovenia și de 1 260 EUR în Spania.
  • Grupul 3, cu un salariu minim național mai mic de 1 000 EUR pe lună. Acest grup include: Cipru, Grecia, Portugalia, Lituania, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Estonia, Slovacia, Croația, Ungaria, Letonia, România și Bulgaria. Salariile minime naționale ale acestor țări variază între 399 EUR în Bulgaria și 940 EUR în Cipru.