Angajații români, la coada clasamentului european: realitatea omisă de cei care visează la Schengen

de: Alexandru Puiu
09 01. 2023

Eurostat, institutul european de statistică, a publicat o analiză referitoare la nivelul de formare profesională al angajaților din Uniunea Europeană. Cu această ocazie aflăm că România este, și din acest punct de vedere, pe ultimul lor atunci când vine vorba de ponderea companiilor care fac un efort pentru a-și forma angajații.

Ca referință, mai puțin de 18% dintre companiile cu mai mult de 10 angajați din România au făcut un efort pentru furniza salariaților cursuri de formare profesională în 2020. Pentru a pune ”dezastrul” în context, merită să ai în vedere că media la nivel european este de 67,4%, când vine vorba de ”întreprinderi de formare”. Această formulare se referă la faptul că personalul din acele întreprinderi fie a participat la cursuri de formare profesională continuă, fie cel puțin la o altă formă de formare profesională.

În teorie, se poate vedea o scădere la nivel european a procentului respectiv de la 70,5% în 2015 la 67,4% în 2020. Diferența respectivă s-ar putea însă să aibă legătură cu pandemia de Covid-19, mai mult decât altceva.

România, la coada Europei, din nou

Cea mai mare pondere a companiilor care își formează angajații se înregistrează în Letonia – 96,8%, urmată de Suedia (91,5%), Cehia (85,9), Belgia (82,2%) şi Estonia (79,8%). Cel mai mic procent a fost în România (17,5%), urmată de Grecia (17,8%), apoi se înregistrează un salt mare, de aproape 20 pp, către Ungaria (37,7%), Polonia (40,9%) şi Bulgaria (45,1%), conform Ziua de Cluj.

În mod ciudat, în domeniul construcțiilor s-a înregistrat cea mai mare scădere a numărului întreprinderilor care furnizează cursuri de formare profesională, între 2015 – 69,4% și 2020 – 64,1%. Practic, vorbim de o diferență negativă de 5,3%. Cea mai mică scădere în aceeași referință de timp a fost în sectorul de servicii de informații și comunicații, respectiv în sectorul activităților financiare și de asigurări, doar 1,7%, de la 84,5% în 2015, până la 82,8% în 2020. Singura creștere, de aproximativ 1%, a fost înregistrată în întreprinderile din industrie, de la 69,5% în 2015 la 70,5% în 2020, în timp ce în rest a fost vorba de o scădere între 2 și 5 puncte procentuale.