Alocațiile pentru copii, majorate. Când vor crește și la ce sume de bani vor ajunge
Alocațiile pentru copii ar urma să fie majorate începând din prima zi a anului viitor, după cum a anunțat Guvernul. Însă, Executivul a precizat că nu exclude ca această creștere să fie amânată cu câteva luni, până în martie.
Sumele acordate copiilor în prezent
Conform legislației în vigoare, alocațiile pentru copii vor fi majorate diferențiat în funcție de vârsta acestora.
În prezent, copiii cu vârsta de până la doi ani sau cu handicap beneficiază de o alocație lunară de 631 de lei. Aceeași sumă le este acordată și copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, care suferă de un handicap. Această sumă a fost majorată în acest an față de cea de 600 de lei, care era valabilă în anul 2022.
Copiii încadrați cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani, precum și tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, primesc o alocație lunară de 256 de lei.
Anul trecut, alocația lunară de plasament a fost majorată. Drepturile bănești ale unui copil plasat într-o familie, la o persoană sau la un asistent material sunt în cuantum de 950 de lei. Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți. Plata alocației poate fi făcută prin mandat poștal sau prin transfer bancar.
Cu cât vor crește alocațiile copiilor
Creșterea alocațiilor copiilor va avea loc, anul viitor, după ce acestea vor fi indexate cu rata mediei anuală a inflației. De altfel, majorarea ar putea fi amânată până în luna martie, după ce INS va anunța oficial rata inflației din anul precedent.
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.
Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2.