Agricultura SF: Cercetătorii au dezvoltat „solul electronic”. Cum funcționează, la ce ajută

de: Ozana Mazilu
29 12. 2023

Cercetătorii au dezvoltat „solul electronic” care accelerează creșterea plantelor. „eSoil” a sporit creșterea răsadurilor de orz cu o medie de 50 la sută.

Ce este, de fapt, solul electronic

Cercetătorii de la Universitatea Linköping din Suedia au dezvoltat un „sol bioelectronic” care poate accelera creșterea plantelor în spații hidroponice sau ferme ce cresc plante fără sol, în medii formate în mare parte din apă și un loc pentru atașarea rădăcinilor. După ce au integrat „eSoil” proiectat în cadrul în care cresc răsadurile, cercetătorii au descoperit că trimiterea de semnale electrice prin sol a făcut ca plantele să crească cu 50% mai mult, în medie.

eSoil este alcătuit din substanțe organice amestecate cu un polimer conductor, numit PEDOT, care poate fi găsit în senzori și afișaje OLED. Eleni Stavrinidou, supervizorul studiului, a declarat pentru Engadget că această conductivitate a solului este necesară pentru stimularea rădăcinilor plantelor. În acest studiu special, cercetătorii au examinat efectul trimiterii de semnale către răsaduri de orz pe o perioadă de 15 zile, înainte de a le recolta pentru analiză. Aplicarea unei tensiuni de 0,5 V pe eSoil stimulează electric rădăcinile, a explicat Stavrinidou. Aceasta, la rândul său, a dus la o creștere înregistrată a biomasei plantelor stimulate electric, în comparație cu însămânțările nestimulate.

Vezi și: România, din nou grânarul Europei, ca pe vremuri. Totul pleacă de la oameni, angajările masive în agricultură, silvicultură, pescuit

Ce spun oamenii de știință

Efectul stimulării asupra răsadurilor de orz a fost descris drept „tranzitoriu”. Stavrinidou a declarat, de asemenea, că azotul, unul dintre principalii nutrienți implicați în creșterea plantelor, a fost procesat mai eficient prin stimulare.

„Am descoperit că plantele stimulate ar putea procesa nutrienții mai eficient, dar nu înțelegem cum afectează stimularea acest proces”, a explicat Stavrindou, adăugând că motivul din spatele procesului de creștere va fi un punct central al studiilor viitoare.

În timp ce tehnicile hidroponice sunt folosite în principal pentru a cultiva legume cu frunze verzi și unele legume precum castraveții și roșiile, eSoil ar putea oferi o soluție pentru a crea noi modalități de a crește randamentul culturilor în medii comerciale și în special în locurile în care condițiile de mediu influențează creșterea plantelor. Studiul subliniază că această tehnică ar putea minimiza utilizarea îngrășămintelor în agricultură.

Vezi și: Leguma cultivată în România care face furori printre străini. Agricultorii români au dat lovitura în Polonia, Austria sau Ungaria, tirurile stau la coadă