Afacerea genială și bănoasă a doi soți din Buzău: au dat lovitura în România și restul Europei, e incredibilă ideea lor

de: Mădălina Bahrim
27 02. 2023

Unii spun că mediul de afaceri este saturat și că nu mai e loc de originalitate, fiindcă s-au deschis afaceri și s-au testat idei fel și fel, însă povestea de viață și de business a doi soți din Buzău contrazice aceste opinii complet pesimiste.

În fapt, deși trebuie să admitem că avem parte de o competiție acerbă în sectorul privat, indiferent de domeniul de activitate pe care-l alegem pentru firma noastră, ideile originale încă dau randament și aduc succes.

Dacă ai o pasiune, dacă ai un vis și muncești, speri și te implici, e imposibil să nu atingi, mai devreme sau mai târziu, culmile înalte și dulci ale reușitei. Aceasta a fost și rețeta a doi soți din Buzău ce au ajuns, dintr-o idee banală, la o afacere inedită în România și Europa, care se bucură de recunoaștere și ce are mari șanse să se transforme într-un uriaș brand pe piața alimentară.

Cum să faci bani dintr-o idee banală

Este vorba despre o familie care a decis să caute soluții pentru o hrană mai sănătoasă, ecologică și neobișnuită, care să excludă atât de nocivul zahăr ce ne-a acaparat din nefericire alimentația la orice pas, la orice oră din zi sau din noapte.

Așa s-a ajuns la melinis – un amestec de miere în care se adaugă cătină, afine, petale de trandafir și multe altele. Vorbim, practic, despre o dulceață atipică, cu proprietăți nutritive, dar cu același gust bun de dulce, după care tânjim cu toții.

De zece ani această familie muncește la ideea lor interesantă, iar faptul că au studii de specialitate i-a ajutat cu siguranță să ajungă să breveteze acest produs unic în Europa. Ca referință, vorbim despre doi soți ce sunt fizicieni, respectiv chimiști.

„La început ne-am jucat, a fost pur şi simplu o încercare de a mânca sănătos, de a găsi o alternativă în care să păstrăm cât mai aproape de natural ceea ce au fructele de oferit”, spune Daciana Tarași, fizician, citată de observatornews.ro.

Trebuie să știi că pentru a ajunge la produsul finit, cei doi soți folosesc doar ingrediente sănătoase, bio, așa cum tot mai mulți dintre români au tendința să consume în ultimii ani, conștienți fiind de importanța unei alimentații sănătoase și echilibrate.

Mai mult, este eliminat procesul de fierbere, iar cel mai interesant lucru este că, deși vorbim despre un produs cu brevet, prețul de vânzare spre clienți nu este deloc piperat, în raport cu beneficiile pentru sănătate. Practic, cu numai 25-50 de lei, pleci acasă cu un borcan de 230 de grame.