Actorul uitat de români, dar cu un talent fascinant: cinefilii nu-l vor uita niciodată pe Lică Sămădăul, interpretat de Geo Barton
Poate că, în zilele noastre, nu mulți sunt cei care își mai aduc aminte de actorul Geo Barton, iar acest fapt nu este condiționat de talentul artistului, ci de trecerea timpului.
Generațiilor actuale, numele acestuia poate să le fie necunoscut, iar acest articol vine să repare această nedreptate, de vreme ce, în general, actorii de odinioară sunt „responsabili” pentru evoluția celor din momentul prezent, mulți dintre cei menționați anterior luând ca exemplu, în cadrul evoluției personale, nume ce le-au precedat existența însă le-au împărțit meseria.
Cine a fost Geo Barton, actorul șarmant care știa cum să-ți atragă atenția
Geo Barton s-a nascut în data de 25 martie 1912, la Piatra Neamț și a murit pe 10 iunie 1982, de data aceasta la București. În epoca sa, era apreciat pentru rolurile interpretate atât în filme, cât și pe scenele teatrelor.
El a absolvit Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică în anul 1941, la clasa profesorului Victor Ion Popa.
Mai târziu, avea să studieze canto cu soprana Maria Snejina, ceea ce îl duce negreșit înspre Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, unde se lansează odată cu spectacolul „Bal la Savoy”, unde avea să joace alături de Colea Răutu, Oszkár Dénes și Rózsi Bársony.
Pentru că talentul său era mai mult decât evident, nu durează mult până când fostul său profesor, Victor Ion Popa, să îl invite la teatrul său, „Muncă și Voie Bună”, pentru a juca alături de Maria Mohor și Alexandru Giugaru.
Așadar, începe o carieră absolut fabuloasă, alături de nume mari ale scenei de teatru din țara noastră, printre care Ion Manu, Simona Bondoc, în „Institutorii”, Elvira Godeanu, în „Zaza”, Marietta Anca, în „Târgul dragostei”, spectacol din repertoriul Teatrului Burgtheater, din Viena, George Calboreanu, în Frații Karamazov, Marcela Rusu, în „Pescărușul”, Dina Cocea, în „Păianjenul”, dar și multe altele.
După o perioadă destul de scurtă petrecută pe scena Teatrului Național din Craiova, își continuă cariera pe scena Teatrului Giulești (cel care astăzi poartă numele de Odeon), ca mai apoi să meargă la Teatrul Național București, unde joacă alături de Draga Olteanu, Tamara Buciuceanu, Carmen Stănescu, Ion Finteșteanu, Gheorghe Cozorici, Florin Piersic, Traian Stănescu, plus alții.
Filmul care l-a pus pe harta cinematografiei românești
În cinematografie, Geo Barton a debutat în anul 1949, în filmul „Răsună Valea”, dar filmul cu adevărat important al carierei sale a fost „La Moara cu Noroc”, în regia lui Victor Iliu, unde a jucat rolul lui Lică Sămădăul.
Întocmai cum menționam într-un articol anterior, „La Moara cu Noroc” s-a bucurat de un succes colosal la public, rămânând în proiecție timp de o lună întreagă, iar la fiecare vizionare publicul îngrămădindu-se ca să-l vadă.
Așadar, nici nu este de mirare că a atras atenția și a ajuns pe lista nominalizărilor de la „Palme d’Or”, în cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.
Din distribuţia filmului făcut parte, după cum menționam anterior, Constantin Codrescu (Ghiţă), Ioana Bulcă (Ana), Geo Barton (Lică Sămădăul), Marietta Rareş (bătrâna), Colea Răutu (Pintea), Gheorghe Ghiţulescu (Răuţ), Benedict Dabija (Buză-Ruptă), Ion Atanasiu-Atlas (Săilă Bouaruţ) şi Sandu Sticlaru (Marţi).