A început marea criză imobiliară: apartamentele se ieftinesc, prețurile sunt în picaj. Vine momentul celor ce au bani să cumpere
Piața imobiliară se îndreaptă, în mod inevitabil, către criză – cel puțin asta deducem din cele mai recente date publicate de Eurostat, ce ne oferă o perspectivă a evoluției prețurilor la case în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Din anul 2015 până de curând, prețurile în imobiliarele europene se află pe o tendință de creștere. De la un an la altul, oamenilor le-a fost din ce în ce mai dificil să-și permită achiziționarea propriei case, aproape indiferent de țara lor de proveniență.
De curând însă, șirul scumpirilor s-a întrerupt. Concret, după cum relatează statisticienii europeni de la Eurostat, în cel de-al patrulea trimestru din 2022, comparativ cu cel de-al treilea trimestru, asistăm la primele ieftiniri din piață după anul 2015 până acum. Vorbim, deci, la finele lui 2022 de o scădere a prețurilor la imobiliarele europene cu -1,5% în trimestrul al patrulea din 2022 față de trimestrul al treilea din 2022.
Criza în imobiliare a scos „colții”
Acestea par primele semne evidente ale colapsului către care se îndreaptă piața imobiliară de pe continent și nu ar trebui să fim surprinși, dat fiind contextul economic deosebit de sensibil și defavorabil sectorului. Intenția de cumpărare s-a diminuat semnificativ, pe fondul dobânzilor din ce în ce mai piperate, iar mulți analiști economici au anticipat încă din urmă cu câteva luni faptul că domeniul real estate va fi lovit de criză.
Pare-se că ne îndreptăm spre un moment avantajos pentru cumpărare, mai ales pentru românii care au deja bani puși deoparte pentru astfel de achiziții, deci nu e nevoie să solicite un împrumut bancar cu dobânzi scumpe.
Totuși, o evoluție mai nefavorabilă avem pe zona de chirii. Conform cifrelor oficiale din piață, chiriile și-au continuat traiectoria ascendentă (+0,6% în comparație cu trimestrul al treilea din 2022.
Per ansamblu, trebuie să admitem și faptul că suntem totuși destul de departe până când ieftinirile vor fi cu adevărat semnificative. Dacă analizăm ce s-a întâmplat în ultimii ani, observăm că imobiliarele au devenit extrem de scumpe, deci mai e nevoie de o serie de ieftiniri pentru a fi cu adevărat accesibilă achiziția unei proprietăți. De la Eurostat aflăm, în acest sens, că din 2010 până în trimestrul al patrulea din 2022, chiriile au crescut cu 19%, iar prețurile locuințelor cu 47%.