De ce suntem săraci, dar politicienii ne spun că avem creștere economică: explicațiile unui economist

După cum bine știm, nu e nevoie să avem acces la date statistice pentru a ne spune că avem o viață grea în România, din perspectivă financiară. Costul traiului e piperat, iar salariile și pensiile sunt tot mai mici în raport cu prețurile. Totuși, pe hârtie, avem creștere economică.

Românul de rând, care e nevoit să trăiască lună de lună cu o pensie de 1.500 de lei și un salariu de 2.000 de lei se enervează dacă aruncă o privire pe datele oficiale ale politicienilor și instituțiilor publice care indică faptul că România e printre statele Uniunii Europene ce au înregistrat performanța de a avea creștere economică în niște vremuri foarte tulburi pentru toată suflarea omenească.

Cu multiple crize în plină desfășurare, țara noastră, la nivel oficial, are o performanță economică demnă de Germania. Cu toate acestea, cifrele cu care se fălesc unii aleși ai neamului nu sunt resimțite în buzunarul omului simplu, pentru care viața e din ce în ce mai scumpă și mai grea, de când inflația a scăpat de sub control și prețurile la toate bunurile și serviciile de bază au crescut exponențial.

De ce avem ceva scris pe hârtie și altceva se întâmplă în realitatea economică de zi cu zi?

Ei bine, avem nevoie de opinia unui expert care să facă lumină în această dilemă, motiv pentru care vom cita explicațiile oferite pentru Adevărul.ro de către economistul-șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea. Iată ce părere are specialistul din cadrul BNR despre discrepanțele dintre cifrele oficiale și viața grea a oamenilor de la noi din țară:

„Ambele variante sunt adevărate: economia României a cunoscut, în ultimele două decenii, cea mai mare rată de creștere cumulată din UE, după Polonia. Dar problema constă în modelul de creștere economică (bazat pe consum) care este nesustenabil (…)

În ce privește riscul de sărăcie și de excluziune socială, aceasta rezultă dintr-o combinație de factori obiectivi și subiectivi. Factorii obiectivi sunt: a) disparitățile majore la nivel regional, în continuă adâncire de treizeci de ani (Bucureștiul are un nivel de bunăstare superior Lisabonei, dar șase regiuni din România sunt printre cele mai sărace zece regiuni din UE); b) inegalitatea de șanse în materie de acces la educație (cei 40 la sută din copii, care au avut neșansa să se nască în mediul rural, aproape că sunt condamnați la analfabetism funcțional, din lipsa de cadre didactice pregătite). Ambele probleme prezentate sunt de competența statului”, explică Lazea.