5.000 de lei, ajutor lunar de la stat pentru acești români: legea de care puțini știu și care nu e promovată de nimeni
Nu se vorbește deloc despre o modificare legislativă deosebit de interesantă și utilă pentru mulți români, ce le va aduce lunar câte 5.000 de lei în buzunar, bani veniți de la statul român.
Este vorba despre faptul că tocmai a fost stabilită o măsură de sprijin financiar pentru anumiți specialiști români ce studiază în străinătate. Pentru ei, statul a decis să bage adânc mâna în buzunar și să contribuie la perfecționarea profesională a acestora.
Concret, este vorba despre prevederile HG 118/2023. La primul Articol din actul normativ, se stipulează următoarele:
„Ministerul Educației, prin Agenția de credite și burse de studii, acordă anual, în condițiile legii, burse în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare.
Programul de burse este finanțat de la bugetul Ministerului Educației, din fondul valutar al ministerului constituit potrivit prevederilor art. 206 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cuprins în bugetul activităților finanțate integral din venituri proprii, precum și din donații”.
De asemenea, conform guvernanților, se pare că numărul total al lunilor de bursă acordate într-un an calendaristic, tipurile de burse și durata stagiului unei burse se stabilesc anual, în limita bugetului aprobat cu această destinație, prin ordin al ministrului educației, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ce domenii sunt vizate? Vorbim despre unele de interes pentru România, lista fiind mult mai lungă dar, ca referință, este inclus și sectorul de eco-nano-tehnologii.
Sunt 5.000 de lei care-ți intră în buzunar de la stat, lună de lună
Bursierii beneficiază de:
a) o bursă lunară destinată plății unor taxe școlare și, eventual, acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, în limita cuantumurilor stabilite;
b) transport dus-întors, cu avionul, cu trenul sau cu autocarul, din România până la locul de stagiu și retur, o singură dată pe an universitar;
c) plata unui tarif suplimentar pentru bagaje de cel mult 32 kg, în afara celor incluse în costul biletului.
Conform noii legi, cuantumul burselor se stabilește anual, pe țări, prin ordin al ministrului educației și nu poate fi mai mic de 1.000 de euro/lună. Vorbim, deci, despre aproximativ 5.000 de lei lunar, exact așa cum am punctat la începutul articolului.