Zi mare pentru românii care pompează bani în Pilonul II de pensii: lege nouă, vei rămâne cu buzunarele mai pline

de: Mădălina Bahrim
01 07. 2022

Este o zi importantă pentru românii care contribuie la Pilonul II de pensii private. Se propune schimbarea legislației în avantajul lor.

Este vorba despre un proiect al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care presupune eliminarea comisionului aplicat pe contribuții, precum și introducerea obligativității administratorilor să facă publică structura investițiilor cu frecvență lunară, nu trimestrială cum se întâmplă în prezent.

Instituția a transmis proiectul de OUG către autoritățile competente, iar dacă măsurile propuse vor primi undă verde și vor intra în vigoare, atunci sistemul de pensii private Pilon doi ar urma să fie unul mai echitabil, după cum anunță chiar reprezentanții ASF.

Ce ai de câștigat, dacă și tu dai bani lună de lună la Pilonul 2

Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al ASF explică, în cele ce urmează, care ar urma să fie impactul noilor reguli asupra contribuabilului de rând, scoțând în evidență avantajele de care acesta se va bucura, după ce propunerile se vor aplica:

„Am transmis un proiect de OUG prin care eliminăm comisionul aplicat pe contribuții, tocmai pentru a realiza un sistem mai echitabil, care nu acordă privilegii nemeritate. Tot în sprijinul consumatorului, al cetățeanului care are contribuții la pilonul II, am decis să impunem administratorilor să facă publică structura investițiilor cu frecvență lunară, nu trimestrială cum se întâmplă în prezent.

În plus, am decis să interzicem administratorilor de pensii private să investească banii din contribuții în așa numitele “private equity”, adică active cu risc ridicat, tocmai pentru că dorim să protejăm contribuțiile a circa 8 milioane de cetățeni, într-o perioadă plină de incertitudini și de vulnerabilități.

Suntem extrem de atenți cu privire la structura investițiilor pe care le fac administratorii de pensii private cu banii care provin din contribuțiile pentru Pilonul II. Suntem atenți și vrem să prevenim orice situație nefericită, de aceea vrem să interzicem alocarea banilor în active cu grad de risc foarte ridicat. Structura investițiilor este, de altfel, publică. O regăsim și în comunicările pe care Autoritatea le face. Cea mai mare parte a fondurilor din Pilonul II sunt direcționate către titluri de stat”, a spus purtătorul de cuvânt al ASF.

Amintim faptul că aproximativ 8 milioane de români contribuie la Pilonul II de pensii private.