Visul nuclear al României. Ambițiile lui Ceaușescu: dictatorul se pregătea să devină stăpânul unei puteri atomice

În prezent, există câteva puteri care dețin controlul suprem, atunci când vorbim despre energia atomică, iar România și-a dorit cu toată ardoarea să facă parte din această lista, la un moment dat.

Poate că nu știai, însă țara noastră ar fi avut șanse reale de a fi astăzi în rândul țărilor menționate antetrior. Proiectele de independență politică ale lui Nicolae Ceaușescu includeau inclusiv autonomia țării din punct de vedere energetic, astfel că dictatorul a căutat, la începutul anilor 1970, soluții ca să-și pună în practică visul.

Cum voia România să devină independentă energetic. Ceaușescu susținea că vrea energie atomică „pașnică”, însă era suspectat de intenții ascunse

Într-o primă instanță, Nicolae Ceaușescu și-a pus bazele în țările occidentale, în mod deosebit în Franța care, la vremea respectivă, era lider european în acest domeniu, mai ales atunci când vorbim despre fizica atomului și obținerea de energie relativ ieftină și la fel de relativ nepoluantă.

Imediat ce a ajuns la putere, fostul dictator a început să aibă ambiții mari, și anume să introducă România în lista țărilor care pot produce un astfel de tip de energie.

În data de 19 mai 1966, se anunţa în şedinţa CEx a Partidului Comunist că fuseseră trimise oferte pentru livrarea de centrale nucleare şi uzine de apă grea către URSS, Franţa, Suedia, Marea Britanie, Canada și RFG.

La scurt timp, în același an, Prezidiul Permanent al Comitetului Central al PCR autoriza Ministerul Energiei să trimită probe de uraniu din România către firmele ofertante.

România avea să abandoneze proiectul însă, întrucât centralele erau scumpe, iar fondurile nu acopereau aceste costuri.

În anii ’80 circula o teorie potrivit căreia Nicolae Ceauşescu voia să construiască o armă atomică pentru a se putea apăra în cazul în care cineva vrea să-l înlăture la putere. Totuși, alte voci afirmă că acest lucru nu ar fi fost câtuși de puțin adevărat, ba dimpotrivă, Ceaușescu militând vehement pentru utilizarea energiei atomice în scopuri utile țării, nu pe post de armă de război. În prezent, există documente care confirmă acest lucru, așa cum există și mărturii care susțin contrariul.

Conform Historia.ro, Ştefan Andrei îşi aminteşte că ar fi „fost martor la o discuţie în care liderul PCR a respins propunerea de colaborare nucleară în scopuri militare adresată de prim-ministrul pakistanez Zulfikar Ali Bhutto”.

În 1957, România întra în rândul statele fondatoare ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a ONU, iar la sfârşitul anilor ’60, tot țara noastră susținea decizia ONU de eliminare și neproliferare a armelor nucleare. Tratatul avea nevoie de semnături de la URSS, Marea Britanie și SUA. Nicolae Ceauşescu i-ar fi autorizat pe ambasadorii României din țările menționate mai sus să semneze acordul.

Imediat după ratificare, România a anunţat AIEA că intenţiona să dezvolte un program de energie nucleară în scopuri civile.

În septembrie 1970, Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară semna un protocol de colaborare cu Comisariatul de Energie Atomică din Franța pentru pregătirea a 15 români în domeniu, aceștia primind inclusiv burse de studiu.

Totuși, unele state au început să se teamă de intențiile României, bănuind că în spatele intențiilor pașnice ar sta altele, de data aceasta de ordin militar.

„Recent, oficialii români au informat Norvegia că în 1986, un transport de apă grea norvegiană, care poate fi un ingredient esenţial în fabricarea de arme nucleare, a zburat din România în India, a declarat Sigrid Romundset, o purtătoare de cuvânt pentru Ministerul Afacerilor Externe norvegian“, se scria în The New York Times.

Ceaușeascu n-a mai apucat să-și vadă visul cu ochii: primul reactor al Centralei de la Cernavodă, pus în funcțiune la șapte ani de la moartea sa

În februarie 1970, România începea planurile pentru construcția unei centrale nucleare. Ne referim de data aceasta, la Centrala de la Cernavodă. Ceaușescu nu apuca să o vadă pusă în funcțiune.

„Ceaușescu avea două opțiuni: fie folosea tehnologie sovietică, fie apela la occidentali. S-a mers pe a doua variantă, iar contractul a fost câștigat de canadienii de la Atomic Energy of Canada Ltd (AECL), care au venit cu sistemul CANDU”, scria redacția noastră, într-un alt material.

Lucrările pentru Centrala de la Cernavodă au început abia în septembrie 1980, aici fiind proiectate cinci reactoare, primul fiind dat în folosință abia în anul 1996, la șapte ani după Revoluția în care Nicolae Ceaușescu a fost executat.

Totuși, și în zilele noastre, există o sumedenie de istorici care susțin că, dacă Ceaușescu ar fi trăit și ar fi apucat să-și pună planurile în aplicare, s-ar fi putut comporta întocmai lui Kim Jong Un, însă și ei recunosc că apropierea de statele europene i-ar mai fi știrbit din elan.

În mod evident, s-ar putea să existe o umbră de adevăr în toate aceste temeri, însă luând în considerare vârsta înaintată a lui Nicolae Ceaușescu, este puțin probabil ca, indiferent de intenții, să le fi putut pune în aplicare. În plus, este știut faptul că, în 1989, toate echipamentele tehnologice ale României erau deja în urmă cu 30 de ani, astfel că efortul ar fi fost imens, fiind nevoie, deopotrivă, de mulți bani.