Viermii de ceară, folositori pentru mediu: ce au descoperit cercetătorii, cum ne-ar putea ajuta

de: Iulia Kelt
10 10. 2022

Cercetătorii spanioli afirmă că au descoperit ceva extraordinar legat de viermele de ceară, în raport cu una dintre cele mai mari probleme ale omenirii: poluarea cu plastic.

Aceștia sunt de părere că expunerea, timp de o oră, la saliva viermelui degradează plasticul la fel de mult ca ani întregi de intemperii și speră că descoperirea va duce la noi abordări naturale pentru a face față poluării.

Practic, s-au descoperit două enzime în lichid care pot degrada polietilena la temperatura camerei și se crede că aceasta este prima dată când un astfel de agent eficient își face, cu adevărat, treaba.

Oamenii de știință cred că au descoperit o metodă de a salva planeta

Plasticul este foarte dens și se descompune lent în natură, deoarece este foarte rezistent la oxigen. În lucrarea lor, oamenii de știință arată că introducerea oxigenului în polimer poate fi realizat în decurs de o oră de la expunerea plasticului la saliva larvelor.

„Ceea ce credem noi este că enzimele sunt capabile de o versiune accelerată a intemperiilor polietilenei”, a declarat dr. Clemente Arias, co-autor de la Consiliul Național de Cercetare din Spania.

„Ne imaginăm că ați putea aplica această nouă descoperire în cadrul unităților mari de gestionare a deșeurilor din plastic”, a spus, la rândul ei, dr. Federica Bertocchini, co-autor al lucrării și de la Consiliul Național de Cercetare din Spania. „Dar ai putea avea și un kit de acasă care te-ar putea ajuta să-ți degradezi propriul plastic”, s-a completat.

Evident, încă există multe întrebări fără răspuns, inclusiv dacă saliva lucrează asupra polimerului sau asupra aditivilor care sunt folosiți pentru întărirea acestui tip de plastic.

„Vrem, de asemenea, să știm de ce un vierme atât de simplu are aceste enzime uimitoare și cum am putea să folosim asta în viața de zi cu zi”, a spus dr. Arias.

Spaniolii au promis că vor continua studiile, pentru a putea, ulterior, să tragă concluzii detaliate.

„Domeniul biodegradării este axat pe bacterii și ciuperci, în principal bacterii, și pe căutarea enzimelor”, a spus dr. Bertocchini.