VIDEO Ultimul discurs al lui Boris Johnson în calitate de premier al Marii Britanii. Promisiuni pentru Liz Truss
Liz Truss, care a câştigat şefia Partidului Conservator, urmează să fie numită, marți, în funcţia de prim-ministru al Marii Britanii de către Regina Elisabeta a II-a. În vârstă de 47 de ani, aceasta devine al patrulea premier britanic de la referendumul pentru Brexit (2016) și a treia femeie din istoria UK care deține acest post, după Margaret Thatcher și Theresa May. În același timp, predecesorul său, Boris Johnson, și-a susținut discursul de rămas bun.
Boris Johnson a ținut discursul final în calitate de prim-ministru
Boris Johnson a susţinut marţi, în faţa reşedinţei premierilor britanici din Londra, o ultimă alocuţiune în calitate de şef de Guvern şi al Partidului Conservator, ocazie cu care și-a manifestat sprijinul pentru succesoarea sa, Liz Truss. Politicianul s-a comparat cu un om de stat roman renumit pentru devotamentul său față de republică într-o perioadă de criză. Totodată, a reiterat realizările administrației sale (Brexit), lansarea vaccinului și răspunsul la războiul din Ucraina.
„Asta a fost, oameni buni”, a spus Johnson, adăugând că va ajunge la Balmoral (pentru a-și prezenta demisia în fața Reginei) în câteva ore. Premierul demisionar a acuzat că s-a trezit „în ceea ce s-a dovedit a fi o cursă de ștafetă – au schimbat regulile la jumătatea drumului”.
„Este o perioadă dificilă pentru economie. Este o perioadă dificilă pentru familiile din întreaga țară. Putem și vom trece prin ea, vom ieși mai puternici după de ea”, a subliniat oficialul.
„O voi susţine pe Liz Truss şi Guvernul ei în fiecare etapă”, a dat asigurări Boris Johnson.
Comparație cu un om de stat roman
Acesta l-a învinovățit pe președintele Vladimir Putin pentru creșterea costurilor energiei, dar știe că Truss și guvernul ei „vor face tot ce le stă în putință pentru a depăși această criză”. Făcând aluzie la viitorul său politic, Johnson a spus: „În ceea ce privește cariera mea, permiteți-mi să spun că acum sunt ca una dintre acele rachete de rapel care și-a îndeplinit funcția. Voi reintra ușor în atmosferă și voi stropi invizibil într-un colț îndepărtat și obscur al Pacificului”.
În discursul său de rămas bun, premierul demisionar s-a comparat cu Cincinnatus, om de stat roman care și-a dat demisia și s-a întors la ferma lui: „La fel ca Cincinnatus, mă întorc la plugul meu și nu voi oferi acestui guvern decât cel mai fervent sprijin”.
Ce urmează să se întâmple astăzi
Boris Johnson a fost forțat să demisioneze după ce un val de miniștri a părăsit guvernul său, motivul fiind o serie de controverse. Situația a culminat cu scandalul Chris Pincher. Premierul încă în funcție va pleca spre Balmoral, pentru a-și prezenta oficial demisia Reginei înainte de sosirea lui Liz Truss.
Vezi mai jos discursul integral al lui Boris Johnson: