Toți șoferii trebuie să fie atenți: schimbarea pe care trebuie s-o faci, 2.900 de lei amenda

de: Ozana Mazilu
24 10. 2022

Iarna e după colt, așa că toți șoferii trebuie să știe ce riscă dacă nu își schimbă anvelopele cu unele pentru sezonul rece. Amenda e mare.

Așadar, conform prevederilor din Codul Rutier pentru circulaţia pe drumurile publice care sunt acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei, cauciucurile de iarnă sunt obligatorii.

Mai exact, legea te obligă să ai maşina dotată cu anvelopele potrivite indiferent de sezon. În acest sens, poţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei.

Șoferii trebuie să fie atenți: ce riscă dacă nu-și echipează mașina conform legii

În mod clar, dacă nu respecți prevederile privind cauciucurile de iarnă, acest lucru constituie contravenție şi se sancţionează cu o amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni.

Codur Rutier prevăzând această sancţiune la art.102, alin. 1, punctul 28 are următorul text: “Conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune sau fără a avea montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate”.

Astfel, dacă nu respecți prevederile, amenda pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope neadecvate se sancţionează cu o amendaă din clasa a IV-a de sancţiuni cuprinsă înte 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 1.305 şi 2.900 de lei.

Mai mult, riști să rămâi şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii, primind doar o dovadă înlocuitoare a actului original, fără drept de circulaţie.