Tichete sociale pentru sărmani, doar cu dosar cu șină: România nu se mai face bine

de: Mădălina Bahrim
30 08. 2022

Este incredibil ce se întâmplă în România anului 2022, când s-a ajuns la un nivel atât de înalt de tehnologie și când autoritățile ne transmit cu surle și trâmbițe că implementăm reforme și digitalizăm administrația publică.

O localitate din România le cere părinților să aducă dosar cu șine, dar și câte zece folii de plastic, pentru a putea depune cererea în baza căreia copiii să primească ajutorul financiar de început de școală.

Este vorba despre acele tichete sociale cu ajutorul cărora familiile social-vulnerabile pot achiziționa rechizite pentru copiii. Când a fost implementată această măsură, scopul său principal a fost de a preveni abandonul școlar, care reprezintă un fenomen din ce în ce mai răspândit, mai ales în mediile defavorizate de la noi din țară. Culmea, deși acești oameni sunt ajutați să cumpere rechizite, fiindcă singuri nu au posibilitatea de a o face, primăria le cere, ca să depună cererea, dosar cu șină și folii de plastic, 10 la număr!

Totul se întâmplă la Cornești, Dâmbovița, deci nu vorbim despre vreo localitate de munte, izolată și îndepărtată!

Localitatea din România care îți arată că suntem departe de a fi o țară ca afară

„Bună dimineața! Dosarele pentru tichete sociale (grădinița/ școală) se depun până la data de 2 septembrie la unitățile de învățământ din comună. De la primărie aveți nevoie de adeverința. Este necesară și adeverința cu venitul pe luna iulie de la locul de muncă. Mai multe informații veți găsi în informarea de mai jos”, a scrie Primăria Cornești pe Facebook.

„Părinții vor mai aduce: dosar șină plastic folii protecție – 10 buc copie certificat naștere copil copie BI părinți”, mai specifică autoritățile locale.

Mesajul a stârnit revoltă în rândul opiniei publice, mulți oameni afirmând că persoanele ce au nevoie de astfel de tichete pot să nu își permită achiziționarea unui dosar sau să efectueze atât de multe copii de pe documentele oficiale. Se mai pune și problema dacă au unde, în proximitatea locuinței să cumpere și să fotocopieze actele sau e nevoie să dea alți bani și pe transport!

Ce trebuie să știi despre tichetele sociale pentru elevi

Concret, este vorba despre tichetele educaționale, a căror valoare se ridică la 500 de lei! Legea spune că se acordă atât preșcolarilor înscriși în instituțiile de învățământ de stat, cât și elevilor. Iată, de exemplu, cum se calculează venitul unei familii pentru a se decide dacă se încadrează pentru ajutor:

  • pentru elevi: La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna iulie a anului în care se face solicitarea. Cererile pentru stabilirea și acordarea sprijinului financiar se întocmesc de reprezentantul familiei și se depun, împreună cu actele doveditoare privind componența familiei și a veniturilor, la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul, în termen de 5 zile de la data începerii anului școlar (5 septembrie pentru anul școlar 2022-2023).”
  • pentru preșcolari: Legea nr. 248/2015 stabilește ca fiind familii defavorizate acele familii care au venitul lunar pe membru de familie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură înseamnă 298 lei). La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară solicitării stimulentului educațional.

“Definiția celor elevi care pot beneficia de aceste tichete educaționale este legată de salariul părinților pe luna iulie. Salariul s-a plătit în data de 15 august, în momentul de față în toate inspectoratele școlare județene s-a cerut urgentarea legăturii cu părinții pentru ca aceștia să poată deveni adeverințele pentru veniturile încasate pe 15 august, iar astăzi este 26 august.

Ținând seama că sunt părinți și copii în vacanță, acest proces nu este foarte simplu, dar termenul limită pe care l-am dat este ziua de 9 septembrie pentru finalizarea listei beneficiarilor acestor ajutoare sociale acestor vouchere pe care Ministerul Educației le va distribui împreună cu MIPE (n. red. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene). Pe 9 septembrie dorim să avem definitivată lista beneficiarilor. E vorba de 300 de mii de elevi.

Termenele din Ordonanță se duc până în luna octombrie. Dorim să le acordăm mai devreme decât limita prevăzută în ordonanța de urgență (n. red. tichetele educaționale). Cu cât mai devreme, cu atât mai bine”, a declarat ministrul Educației, zilele acestea.