Telefoanele mobile se întorc în timp: decizia Uniunii Europene care va supăra Apple, Samsung, Xiaomi și alții

de: Alexandru Puiu
22 12. 2022

Parlamentul European împreună cu Consiliul Europei, în urmă cu câteva zile, au ajuns la un acord provizoriu legate de o lege care va pune mari probleme producătorilor de smartphone-uri.

Dacă efortul legislativ de la Bruxelles va lua o formă definitivă în următoarea perioadă, toți creatorii de telefoane care vor să activeze pe piața din Europa vor fi nevoiți să ofere terminale a căror baterie se poate înlocui cu ușurință. În acest fel, va crește durata de viață a telefoanelor, se va reduce cantitatea de deșeuri și, implicit, va scăderea profitul giganților care abia așteaptă să te forțeze să-ți cumperi un nou smartphone.

Telefoane cu baterii detașabile, ca pe vremuri

Noua legislație gândită la nivelul Uniunii Europene pune la dispoziția creatorilor de smartphone-uri nu mai puțin de trei ani și jumătate pentru a-și regândi designul și construcția aparatelor, ca utilizatorii să poată schimba bateriile cu ușurință.

În urmă cu câțiva ani, aproape un deceniu, acesta era standardul în industrie. Oricine își putea schimba bateria la orice telefon. Din cauza fascinației utilizatorilor pentru terminale mai subțiri și mai atrăgătoare, s-a renunțat însă la acel format de terminal. În teorie, le poți schimba în continuare la un service autorizat, dar este foarte probabil să pierzi garanția, iar producători precum Apple sau Samsung au făcut eforturi supraomenești pentru ca înlocuirea cu pricina să fie cât mai aproape de imposibilă.

În mod surprinzător, legislația respectivă nu vizează însă doar smartphone-urile moderne, ci și producătorii de mașini electrice și alte aparate industriale. Toate bateriile din aparate vor trebui să fie însoțite de etichete și coduri QR care să faciliteze accesul la informații despre capacitatea, performanța, durabilitatea și compoziția chimică a acestora.

În același timp, oficialii de la Bruxelles pun presiune pe producători să fie cât se poate de eficienți în a recicla materialele care sunt folosite în compoziția bateriilor, la cel puțin un prag minim, 16% pentru cobalt, 85% pentru plumb, 6% pentru litiu și 6% pentru nichel.