Soluția bizară în lupta cu încălzirea globală: ce rol are fierul, cum funcționează
Oamenii de știință scot la iveală o idee veche de zeci de ani care ar putea afecta lupta noastră împotriva schimbărilor climatice. Iată cum putem ameliora încălzirea globală.
Conform The Daily Beast, însămânțarea oceanelor planetei cu mai mult fitoplancton, un organism care este deja responsabil pentru producerea a 50% din oxigenul din atmosfera noastră din dioxid de carbon și lumina soarelui, ar putea fi soluția în acest sens.
Ideea este surprinzător de simplă. Deoarece fierul este o modalitate binecunoscută de a face fitoplanctonul să înflorească, oamenii de știință sugerează că am putea crește ușor prezența metalului prin adăugarea de bucăți de fier în părțile cu deficit de fier ale oceanelor. Cu cât mai mult fitoplancton, cu atât mai mult dioxid de carbon este absorbit de oceanele noastre – o idee seducător de simplă și ieftină care ar putea, potențial, să facă toată diferența.
Altă soluție pentru încălzirea globală
„Dă-mi o jumătate de cisternă de fier și îți voi oferi o epocă de gheață”, scria oceanograful John Martin în anii 1980, într-o lucrare.
Conceptul datează de câteva decenii, când oamenii de știință abia începeau să înțeleagă ideea de schimbări climatice. Acum, unii cercetători încearcă să reînvie ideea. Într-un raport din 2021, o echipă de oameni de știință a evaluat o serie de opțiuni, ca să folosească oceanele planetei pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, inclusiv creșterea nivelurilor de fitoplancton.
„Avem un rezervor mare”, a declarant, pentru Beast, Ken Buesseler, radiochimist marin la Instituția Oceanografică Woods Hole, care a lucrat la raport.
„Întrebarea pe care oamenii o pun acum mai mult este ce putem face pentru a spori acest lucru?”. „Hai să ieșim acolo”, a adăugat el. „Hai să facem experimente”.
Tehnica fierului are, de asemenea, avantajul de a fi destul de ieftină. Minereul de fier ar putea fi aruncat literalmente în apă de pe nave, rezultând înfloriri care sunt vizibile din spațiu, conform experților.
Cel mai optimist, schimbarea ar fi vizibilă aproape instantaneu, fitoplanctonul înflorind chiar și în primele 24 de ore.
Costul logistic exact și efortul de a realiza o astfel de schemă rămân neclare și nu este clar cât de mult din efectul de seră ar putea ameliora un asemenea efort. Dar, având în vedere schimbările climatice tot mai mari în fiecare an, probabil că merită investigat în continuare.