Deputaţii au votat pentru renunţarea la majorarea salariilor demnitarilor. Decizia finală o ia Camera Deputaţilor

de: Cătălina Burghelea
27 09. 2022

Senatul României a votat, miercuri, cu 91 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 4 abţineri, un proiect de aprobare a unei Ordonanţe în care a fost introdus un amendament care prevede majorări ale indemnizaţiilor demnitarilor, începând cu președintele, miniștrii și parlamentarii și până la aleșii locali. De asemenea, cresc sporurile cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ.

Nu mai cresc salariile demnitarilor?

Update 27 septembrie, ora 14.42. Comisiile reunite de muncă şi buget finanţe au dat raport favorabil proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2022 pentru completarea art. I din OUG nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

După aproape o oră de discuţii aprinse, deputaţii au votat pentru renunţarea la majorarea salariilor demnitarilor, cu 25 de voturi „pentru” şi 12 „împotrivă”. Raportul trebuie să primească votul plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Știrea inițială: Plenul Senatului a adoptat majorările cu 91 de voturi „pentru” (PSD, PNL, UDMR și parlamentari de la AUR) și 22 „împotrivă” (USR). Parlamentarii au modificat OUG în care erau exceptați demnitarii și aleșii locali, introducând un amendament prin care majorează indemnizațiile acestora.

Amendamentul propus de UDMR solicită majorarea indemnizațiilor pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică de la 1 noiembrie 2022 și majorarea cu 25% a salariilor şi sporurilor personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislativ şi Administraţiei Prezidenţiale.

Amendament UDMR, aprobat de senatori

Decizia luată de senatori a fost votată chiar în ziua în care judecătorii CCR au decis că majorările salariale din sistemul public care urmau să se aplice demnitarilor sunt neconstituționale.

Anterior, Curtea Constituţională admisese sesizările USR pe proiectele de lege privind majorările din sistemul public, care prevedeau creşterea indemnizaţiilor parlamentarilor. Deoarece Senatul este primă Cameră sesizată, votul final va fi dat de Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege referitor la aprobarea OUG a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a primit raport de admitere în comisia de muncă din Senat.

Și sporurile funcționarilor publici se majorează

Amendamentul semnat de senatorii Turos Lorand şi Fejer Laszlo Odon (UDMR) prevede că, prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (4), începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizaţiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice (…) se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut la Legea cadru 153/2017 cu salariul minim pentru anul 2021.

Totodată, vor creşte cu 25% salariile şi sporurile personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislatic şi Administraţiei Prezidenţiale, susține USR. Partidul Uniunea Salvați România a cerut, prin vocea senatorului Sebastian Cernic, întoarcerea proiectului la comisie, pentru o săptămână, precizând că riscă să fie atacat din nou la CCR şi să fie respins de către judecători. Dar propunerea a fost respinsă în plen, primind 54 de voturi împotrivă.