Secretele cetății Colț din Hunedoara. Jules Vernes și Evliya Celebi au fost inspirați de fortăreață

Veche din secolul al XIII-lea, Cetatea Colţ se numără printre puținele fortărețe medievale care nu au suferit lucrări de reabilitare.

Ruinele așezării ridicate pe stânci deasupra Văii Haţegului, cunoscute sub numele de Castelul din Carpaţi, au rămas un loc misterios și neprietenos cu turiștii. Totuşi ele continuă să-şi păstreze farmecul care i-a impresionat în trecut pe marii cărturari Jules Verne şi Evlya Celebi.

Cetatea Colţ datează, potrivit istoricilor, de la sfârşitul secolului al XIII-lea, fiind ridicată în scopuri de apărare. Cei mai cunoscuţi proprietari ai aşezării au fost nobilii din familia Kendeffy (Cândea). De-a lungul timpului, aşezarea misterioasă a fost remarcată pentru frumuseţea şi pentru legendele ei. Unele dintre cele mai fascinante mărturii istorice despre Cetatea Colţ au fost publicate de cronicarul turc Evliya Celebi, cel care în anii 1660 a călătorit în Dobrogea, Moldova, Ardeal, Banat şi Ţara Haţegului. Evliya Celebi a ajuns la Cetatea Colţ, însoţind oastea turcă a serdarului Ali Paşa, care predase la Colţ 120 de prizonieri, în schimbul a trei pungi de bani.

Ruinele Cetăţii Colţ l-ar fi inspirat pe celebrul Jules Verne, în cartea sa „Castelul din Carpaţi”. În secolul al XIX-lea, scriitorul francez a relatat despre aşezarea în ruine, un loc care fusese însă abandonat şi despre care românii credeau că este stăpânit de forţele supranaturale ale răului şi că în interiorul lui se petrec lucruri înspăimântătoare.

Opiniile lui Celebi și Jules Verne

„Deci eu, împreună cu tovarăşii mei, m-am dus în Cetatea Colţ, situată la vreo jumătate de ceas spre răsărit de Câmpia Haţegului, spre a preda prizonierii şi am sosit la Cetatea Colţ. Ea se află sub stăpânirea crailor Ardealului. Afară de Seidi paşa, niciun vizir nu a mai fost în această provincie. Această cetate este proprietatea ereditară a lui Zolyomioglu şi are o mie de ostaşi. Cetatea este construită în valea podişului Colţ, pe malul râului Colţ, pe o stâncă înaltă. E o cetate solidă în cinci colţuri şi înaltă până-n cer. Are o singură poartă care priveşte către şesul Haţegului. Este o cetate frumoasă cu 11 turnuri. Are multe întărituri înconjurătoare, dar toate laturile îi sunt atât de abrupte, încât nu te poţi apropia. Spre sud, în spatele munţilor, care formează întăriturile ei, se află Ţara Românească”, relata Evliya Celebi, citat în volumul VI al seriei „Călători străini despre Ţările Române”, apărut la Editura Ştiinţifică în 1972.

„În geana de lumină a zării, la o milă bună mai încolo, se profila conturul unui castel. Castelul acesta vechi se înălţa pe creasta singuratică a defileului Vulcan, partea superioară a unui podiş numit podişul Orgall. Sub razele strălucitoare de lumină, arhitectura sa se desluşea limpede, claritate proprie imaginilor steoroscopice. Totuşi, trebuia că păstorul să aibă ochii foarte ageri ca să poată distinge vreun amănunt, în acea pată îndepărtată. Brusc, iată-l că strigă, clătinând din cap: – Castel Vechi! Castel Vechi! În zadar te umfli în pene, aşezat pe temelia ta! încă trei ani şi vei înceta să mai exişti, de vreme ce fagul tău mai are doar trei crengi. Fagul acesta, sădit la marginea unuia dintre bastioanele cetăţii, se aplica pe fondul întunecat al cerului, că o fâşie subţire de hârtie decupată şi de-abia dacă ar fi fost vizibil pentru oricine altcineva, de la acea distanţă. în ceea ce priveşte explicaţia cuvintelor ciobanului, datorată unei legende legate de castel, aceasta va fi dată la vremea ei. -Da, repetă el, trei crengi ieri erau patru, dar azi-noapte, a patra s-a frânt a rămas doar ciotul. Nu mai număr doar trei, doar trei, castel vechi, doar trei”, scria Jules Verne.