Se schimbă toate pensiile private din țară: acum s-a dat legea, ce trebuie să știi despre Pilonul doi

de: Mădălina Bahrim
21 07. 2022

A apărut o schimbare legislativă de ultim moment privind sistemul de pensii administrate privat. Este vorba despre o lege proaspăt promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, despre ale cărei prevederi vom discuta pe larg în rândurile de mai jos.

Este vorba despre legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2022 pentru completarea articolului 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Concret, noul act normativ promulgat de președinte, care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României, prevede majorarea contribuției către fondurile de pensii.

Legea a fost adoptată. Nu mai e cale de întors, ce trebuie să știi despre banii tăi

Astfel, ne spune textul legii, începând cu data de 1 ianuarie 2024, se aplică majorarea contribuţiei la fondurile private de pensii de la 3,75% la 4,75%.

Aceasta nu este singura modificare legislativă nou apărută în sistem. De asemenea, avem un proiect foarte interesant al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care presupune eliminarea comisionului aplicat pe contribuții, precum și introducerea obligativității administratorilor să facă publică structura investițiilor cu frecvență lunară, nu trimestrială cum se întâmplă în prezent.

„Am transmis un proiect de OUG prin care eliminăm comisionul aplicat pe contribuții, tocmai pentru a realiza un sistem mai echitabil, care nu acordă privilegii nemeritate. Tot în sprijinul consumatorului, al cetățeanului care are contribuții la pilonul II, am decis să impunem administratorilor să facă publică structura investițiilor cu frecvență lunară, nu trimestrială cum se întâmplă în prezent.

În plus, am decis să interzicem administratorilor de pensii private să investească banii din contribuții în așa numitele “private equity”, adică active cu risc ridicat, tocmai pentru că dorim să protejăm contribuțiile a circa 8 milioane de cetățeni, într-o perioadă plină de incertitudini și de vulnerabilități.

Suntem extrem de atenți cu privire la structura investițiilor pe care le fac administratorii de pensii private cu banii care provin din contribuțiile pentru Pilonul II. Suntem atenți și vrem să prevenim orice situație nefericită, de aceea vrem să interzicem alocarea banilor în active cu grad de risc foarte ridicat. Structura investițiilor este, de altfel, publică. O regăsim și în comunicările pe care Autoritatea le face. Cea mai mare parte a fondurilor din Pilonul II sunt direcționate către titluri de stat”, a explicat purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol.