Se schimbă regulile pentru construcții: noua lege vine de la UE și nu va fi pe placul multor români
Uniunea Europeană se pregătește să introducă noi reglementări în legislația privind construcțiile noi. Este vorba despre o nouă regulă ce ar urma să fie introdusă, care prevede ca toate clădirile nou construite să fie dotate cu panouri solare.
După cum știm, autoritățile Uniunii Europene și-au asumat obiective foarte ambițioase în plan climatic, pentru următorii ani. Aceste ținte nu pot fi însă atinse fără concursul cetățenilor, așa că unele reguli ne vor viza direct pe noi, ca membrii ai blocului comunitar.
Ce este RepowerEU și cum te va afecta în mod direct
Așa se întâmplă și cu noua legislație privind construcțiile, care încă nu a intrat în vigoare, fiind în stadiul de inițiativă legislativă care este conținută de planul „RepowerEU”, proaspăt consultat de jurnaliștii de la consultat de Financial Times.
Conform celor transmise de autoritățile europene, planul, la modul general, are rolul de a face Europa independentă de combustibilii fosili ruși cu mult înainte de 2030.
„Trebuie să devenim independenți de petrolul, cărbunele și gazele rusești. Pur și simplu nu ne putem baza pe un furnizor care ne amenință în mod explicit. Trebuie să acționăm acum pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la energie, pentru a diversifica aprovizionarea cu gaze pentru iarna viitoare și pentru a accelera tranziția către energie curată.
Cu cât trecem mai repede la surse regenerabile și hidrogen, combinate cu mai multă eficiență energetică, cu atât mai repede vom fi cu adevărat independenți și vom stăpâni sistemul nostru energetic. Voi discuta ideile Comisiei cu liderii europeni la Versailles în cursul acestei săptămâni, apoi voi lucra pentru a le implementa rapid împreună cu echipa mea”, a transmis președintele Comisiei, Ursula von der Leyen.
Prin urmare, arată europenii, „statele membre ar trebui să pună la punct scheme naţionale de susţinere pentru a asigura introducerea pe scară largă a panourilor solare pe clădiri.
Acolo unde este cazul, acest efort ar trebui combinat cu renovarea acoperişurilor şi introducerea de soluţii de stocare a energiei şi pompe de căldură. De asemenea, statele membre ar trebui să mobilizeze instalarea de echipamente solare pe toate clădirile publice care sunt adecvate pentru acestea, de la clădiri administrative şi până la şcoli”.
Normele mai dure privind construcțiile noi ar putea să nu fie pe placul tuturor românilor, din cauza costurilor crescute pe care le implică, însă totul depinde de maniera în care autoritățile noastre locale vor gestiona această măsură și de felul în care o vor susține.