Satul unde fetele se transformă în baieți, la pubertate. Locul e special în lume: unde se întâmplă asta, de ce

de: Iulia Kelt
01 11. 2022

Într-un sat îndepărtat există o practică care, celor mai mulți, li s-ar putea părea bizară. Totuși, pentru locuitorii acestei localități, ea este una cât se poate de normală.

Până la urmă, ce înseamnă „normalitatea”, dacă nu obișnuință, până la urmă? Iar orice învăț are și dezvăț.

Obiceiul pe care mulți l-ar putea considera a fi ciudat

Într-un sat din Republica Dominicană s-ar putea spune că fetele se transformă în băieți, deși explicația este una mult mai complexă de atât.

În Salinas, unii copii pajung să își schimbe sexul atunci când ating pubertatea. Spunem „unii” pentru că acest fenomen se întâlnește la mai puțin de 1% dintre copii.

Mai exact, la naștere, copiii sunt identificați ca fiind fete, de vreme ce organele lor sexuale indică acest lucru.

Pe măsură ce cresc, fetele se transformă, încet-încet, în băieți, iar acest lucru se întâmplă, în general, în jurul vârstei de 12 ani, informează CNN.

„Când se nasc, arată ca fetele. Nu au testicule și dau impresia de vagin”, a declarat un reporter de la The Telegraph. „Abia atunci când se apropie de pubertate, penisul și testiculele cresc”, a completat el.

Partea cu adevărat uimitoare este că locuitorii acestui sat nu par să judece, ci iau lucrurile așa cum se întâmplă. În momentul în care se produce schimbarea, „fata” începe să fie tratată ca un băiat, putând să-și schimbe numele și să funcționeze în societate ca atare.

Totuși, unii dintre aceștia aleg să-și păstreze numele dat la naștere toată viața.

Practic, s-a constatat că o deficiență a enzimei 5-α-reductază este responsabilă pentru condiția rară a acestor adolescenți. Fără această enzimă, organismul nu creează hormonul sexual de sex masculin dihidrotestosteron (DHT) și împiedică dezvoltarea organelor sexuale masculine. Asta până când începe pubertate, când cresc nivelurile de testosteron.

Acest fenomen se întâmplă, de asemenea, și în alte regiuni ale globului. Au fost raportate cazuri similare în Turcia, dar și în Noua Guinee și, cu siguranță, ele pot fi întâlnite peste tot în lume.

Foto: Lynn Johnson/National Geographic