Satul „de aur” din România. 40 de tone au fost extrase de aici

Astăzi vom vorbi despre El Dorado de România, unul dintre cele mai cunoscute locuri care a deținut un impresionant zăcământ de aur.

Este vorba de satul Săcărâmb din Munţii Metaliferi, Hunedoara, unde a fost descoperit, în urmă cu mulți ani, un con vulcanic ce ascundea un mare zăcământ de telur și aur.

Când vine vorba despre bogăția pământului, bătrânii de aici își amintesc cu ușurință perioada de glorie a satului: „Putea fi şoseaua de aur la cât or scos de aici de la noi, cât o fost”. Tot ei își aduc aminte de transformarea uluitoare și puhoiul de oameni veniți din toate colțurile lumii, în perioada Austro-Ungariei condusă de Franz Iosef, pentru o șansă la îmbogățire. Hai să aflăm mai multe despre El Dorado de Europa!

Unde se află satul Săcărâmb

Satul Săcărâmb, atestat documentar în urmă cu peste 550 de ani, se află în comuna Certeju de Sus din județul Hunedoara, Transilvania, în partea central-estică a județului, în Munții Metaliferi. Este situat la 1.000 de metri altitudine și la 30 de km distanță de Deva.

Zona face parte din Patrulaterul aurifer al Munților Apuseni și a fost un oraș minier extrem de popular în perioada Austro-Ungariei condusă de Franz Iosef. I se mai spunea și „Dealul Patimilor” din cauza tragediilor care au avut loc aici, de-a lungul timpului.

„Numele de Szekerembe provine din expresia „hai să cărăm”, adică Hay Szekerem, prin care românii înţeleg transportul minereului”, spunea topograful austriac Joseph Adalbert Krickel, în februarie 1828.

Cum a dobândit faima

Legenda satului spune că săteanul Nojag, care își plimba porcii prin pădurile de munte, a văzut ceva sclipitor într-o râpă. După ce a coborât în deschizătura muntelui, a scos cu mâinile sale bucata de rocă și s-a dus acasa. A doua zi, i-a arătat-o unui moșier care exploata minier ținuturile. Acesta a constatat că bucata e aur și, de acolo, începe povestea lui El Dorado de Europa.

Toți străinii veneau aici în speranța că vor găsi metalul prețios și viața lor se va schimba. Așa se face că satul cu câteva sute de locuitori ajunsese, în perioada sa de glorie, să aibă și peste 3.700 de suflete. Români, maghiari, slovaci şi italieni munceau aici pentru a pune mâna pe metalul prețios din pământ, care era păzit 24 de ore din 24 de hoții care îi dădeau târcoale.

„O ocnă de sare este măreaţă, dar să vizitezi o mină de aur te umple de tristeţe, cu toate că este interesantă. Mergând în apă până la glezne, bieţii mineri trebuie să parcurgă, zilnic, multe sute de stânjeni, pentru a-şi câştiga acolo, înconjuraţi de stânci, o leafă amară”, spunea topograful austriac Joseph Adalbert Krickel.

„Era mult aur, da, mult aur, doar o fost declarat mic orăşel, o fost şi împăratul Franz Iosef”, povestește Elisabeta Signeanu, o localnică

„Era un El Dorado al Europei, aur de 24 de carate, în rest… modă franţuzească, doamne cu aghiotanţi, o fost foarte frumos”, susținea localnicul Rinter Antor, în urmă cu mai mulți ani.

„Avea o populaţie foarte diversificată, eu personal am cunoscut oameni de 13 naţionalităţi. Erau din Slovacia şi Germania cei mai mulţi”, susținea și Sandu Tokar, autorul Monografiei Săcărâmbului.

Ce minerale se aflau în Săcărâmb

Peste 100 de tipuri de minerale au fost descoperite aici, 2 dintre ele fiind unice în lume și 5 dintre ele regăsindu-se doar în Africa de Sud. Vestea aceasta a făcut înconjurul lumii și zeci de specialiști ai vremii au venit pentru a cerceta solul și complexitatea structural-genetică a zăcământului.

În anul 1746 a fost deschisă prima galerie minieră în munte, în prezent realizându-se un total de 100 de galerii. De la deschiderea sa și până în anul 1876, Săcărâmb a fost considerat cel mai rentabil complex minier din Europa. De aici ar fi fost extrase 40 de tone de aur, o cantitate impresionantă, după cum spun localnicii.

Tot aici au fost descoperite, pentru prima dată în lume, mineralele krenerit, muthmannit, săcărâmbit, telurit, petzit, silvanit. Unul dintre elementele inovatoare în chimie la vremea aceea a fost telurul, un element care a adus în România cercetători de la universitățile și instituțiile geologice din Viena, Budapesta, academiile miniere din Freiberg, Bibram, Leoben și Graz.

Au mai fost găsite cristale rare și cu forme deosebite, precum și minereuri sulfuroase ca sulf, calcopirită, galenă, boumonitul, luciul argintiu, magnetit sau marcazitul.

Cât aur a fost extras de la Săcărâmb

Potrivit localnicilor și documentelor istorice, din acest sat ar fi fost exploatate 40 de tone de aur de 24 de carate. După deschiderea galeriei Bernard, în 1746, a fost găsită o cantitate impresionantă de aur doar pe un perimetru de 1 km pătrat. Acest fapt a dus la deschiderea a alte 4 guri de mină. Doar în perioada 1748 – 1882, au fost extrase 12 tone de aur.

„Transilvania era atunci sub Imperiul Austro-Ungar şi sigur că mult la sută din ce s-a extras la Săcărâmb, din metalele preţioase, mergeau spre capitală, spre veniturile familiei imperiale. Telurit şi săcărâmbit, pe care le găsim în toate cărţile de geologie. Au fost descoperite aici şi sunt unice”, povestește istoricul Cristina Plosc.

„Suntem consemnaţi în istorie cu săcărâmbitul, un metal foarte preţios”, afirma în 2015 Petru Câmpian, primarul comunei Certej.

Ce s-a mai descoperit în Săcărâmb

Pe lângă toate mineralele și tonele de aur descoperite în Săcărâmb, în anul 1860 s-au mai descoperit un vas cu monede de aur republicane romane și un lanț de bronz. Monedele ar fi fost întrebuințate în relațiile de schimb de către daci, înainte de cucerirea romană.

Tot aici, cercetătorii au descoperit urme arheologice ale exploatării aurului de epocă romană şi medievală. Potrivit lui Eugen Iaroslavschi, spălătoriile de aur de aici ar fi, de fapt, mult mai vechi. A mai fost găsită și o mină de cupru în Munţii Metaliferi, bazinul Mureşului, Valea Geoagiu. Specialiștii cred că locația a fost exploatată în epoca romană, medievală, modernă şi contemporană.

Prima facultate minieră din Europa

Tot aici, în acele vremuri de glorie ale satului, regele austro-ungar Hanz de Hunwalt a fondat prima facultate minieră din Europa de Est. A fost construită o clădire pentru cursuri și cămine pentru studenți.

Din păcate, facultatea a fost închisă în urma unor conflicte politice puternice în acea perioadă, iar clădirea a fost demolată. Singura dovadă care atestă existența acestei facultăți se regăsește într-o scrisoare oficială trimisă către Alexandru Ioan Cuza.

Între anii 1802-1814, zona a fost un centru al iluminismului românesc prin Școala Ardeleană și prin protopopul greco-catolic de Săcărâmb, Vasile Coloși. Alături de Petru Maior, a redactat primul lexicon cvadrilingv al limbii române, cunoscut ca Lexiconul de la Buda.

Biserica trăsnită din Săcărâmb

În anul 1800, în acest sat a fost ridicată o biserică greco-catolică, cum numărul catolicilor a crescut considerabil în perioada de glorie a satului Săcărâmb. În cei peste 200 de ani ai existenței sale, lăcașul a fost mistuit de 3 incendii, ultimul fiind devastator. Oamenii au început să creadă că locul este blestemat și se temeau să se mai apropie de el.

În dimineaţa de 14 septembrie 1970, biserica a fost mistuită de flăcări pentru ultima oară, după ce o furtună năpraznică a aruncat fulgere asupra ei. Peretele care a mai rămas în picioare este cunoscut despre biserica trăznită. Din acel moment, oamenii nu au mai reparat-o și, la 1 an de la acest ultim incendiu, a avut loc cea mai mare catastrofă minieră din ultimul secol.

Pe data de 30 octombrie 1971, iazul de steril al exploatării de la Certej s-a prăbuşit peste un cartier muncitoresc. 89 de oameni au murit în tragedie, mulți dintre ei fiind tineri și copiii familiilor de mineri. În doar 15 minute, 300.000 de metri cubi de steril au ras totul în calea lor. Un cămin de nefamiliști, 6 blocuri și 20 de gospodării au fost distruse de zgura toxică.

Ruinele bisericii mai pot fi vizitate, precum și izvorul Franz Iosef, rezervația naturală Măgurile Săcărâmbului sau Altarul Sfintei Barbara, protectoarea minerilor.

Pustiirea satului Săcărâmb

După ce a cunoscut perioada sa de glorie și a devenit un loc de pelerinaj al străinilor timp de 2 secole, satul Săcărâmb a cunoscut declinul după destrămarea Imperiului Habsburgic. Toți oamenii veniți în El Dorado de Europa pentru a se îmbogăți au început, rând pe rând, să se întoarcă în țările lor. Așa că depopularea s-a realizat aici treptat, de la an la an.

După ce s-au închis minele în anii 1980, satul a redevenit ceea ce fusese înainte de goana după aur a străinilor. Decizia închiderii a fost făcută prin Hotărârea nr. 615 din 21 aprilie 2004 a guvernului României.

”Undeva în jurul anilor 1835, numărul de locuitori consemnat de istorici a fost la nivel local de 3.700 de suflete. Din păcate, la ora actuală mai putem vorbi de 170 de persoane cu domiciliul stabil în localitate”, spunea primarul Petru Câmpian, tot în 2015.

”Străinii au început să se retragă rând pe rând, şi au rămas doar localnicii. Nu mai sunt, sunt foarte puţine familii la ora actuală, mai mult pensionari”, spune localnicul Rinter Antor.

Singurele dovezi ale măreției pe care satul Săcărâmb a cunoscut-o sunt ruinele rămase în urmă: buserici, cimitire din secolul al XVIII-lea, troițe, monumente minerești și ruine miniere.

Ce spun martorii exploatărilor din Săcărâmb

În anul 1802, mineralog englez Edward Daniel Clarke vizita satul și nota primele sale impresii: „Cum Transilvania este singura regiune din toată lumea unde s-a descoperit până acum tellurium, curiozitatea noastră era foarte vie să cercetăm mina de la Săcărâmb. În cele din urmă ni s-a arătat din depărtare într-o privelişte îndrăzneaţă, sus de tot pe culmile acestei regiuni de munte şi într-un chip foarte pitoresc şi impresionant. În partea dreaptă se înălţa masiv perpendicular un perete gol de stâncă ce se ascuţea la vârf, pe care era înfipt un crucifix mare de lemn. Deva însăşi poate fi văzută din locul acesta şi nimic nu poate fi ceva mai frumos decât perspectiva mândră oferită aici asupra văii în care se află”.

Topograful austriac Joseph Adalbert Kricke scria despre Săcărâmb, în anul 1828, că „Un bărbat prietenos, şeful de echipa Tschick şi un hutman impreună cu doi băieţi cu lampaşe m-au însoţit la o adâncime de 500 de stânjeni, de-a dreptul în măruntaiele pământului. Vagonul, care era tras de un căluţ curajos, înainta atât de repede, încât m-am temut să nu-mi zdrobesc capul de pereţii de stâncă. Dacă priveliştea din localitate printre munţii despărţiţi este deja frumoasă, atunci din vârful piramidei, cu 196 picioare mai sus, ea este de neîntrecut. Înspre sud, priveşti către câmpia încântătoare pe care se află Deva cu cetatea să minunată şi multe alte localităţi. Mult mai departe, ca prin ceaţă, se zăreşte splendidul castel al Hunedoarei, iar în fundal munţii acoperiţi cu zăpadă veşnică, străjuind plăcuta vale a Haţegului.”