S-a spart robinetul cu bani la UE. Pentru ce s-a gândit Bruxelles-ul să ne dea mai mulți bani, deodată

de: Mădălina Bahrim
23 05. 2022

Se pare că o veste rea nu vine chiar singură și aduce după sine și una bună. Aceasta ar putea fi concluzia a ceea ce se întâmplă acum cu România și Uniunea Europeană, în contextul tragicului război din țara vecină.

Odată cu izbucnirea acestui război, criza energetică s-a accentuat pe continent. Statele europene depun eforturi semnificative pentru a scăpa de importurile de energie din Rusia, iar pentru a duce acest obiectiv la îndeplinire e nevoie de fonduri suplimentare.

Așa se face că actualele fonduri prevăzute în PNRR vor fi suplimentate, iar noi am urma să beneficiem de această măsură.

Marele anunț vine de la cel mai înalt nivel al Guvernului

Vestea bună tocmai a fost dezvăluită de către ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, la Digi24.

„E obligatoriu capitolul de energie pentru ca să fie regândit, potrivit acestui nou program al Uniunii Europene. Iar când spun acest lucru, trebuie să ne gândim la toate tipurile de măsuri care ţin de independenţa energetică, iar aici Ministerul Energiei are un rol hotărâtor.

Este parte din PNRR naţional, iar sumele se vor suplimenta. Există criteriul de distribuire al banilor între statele membre ale UE, rămâne de văzut cum rămâne forma finală a acestei redistribuiri.

Suma cu care se va suplimenta bugetul PNRR nu cred că va fi suficientă pentru a ne rezolva problema de independenţă energetică, în contextul în care noi discutăm de atâtea resurse pe care le avem la dispoziţie şi formele prin care putem să implementăm proiectele încât să ne atingem ţinta de independenţă energetică”, a explicat ministrul Boloş.

Totodată, noi mai avem niște avantaje în zona energetică, pe care ministrul nu ezită să le amintească. Este vorba despre resursele de gaze naturale din Marea Neagră şi legea offshore care a fost dezbătută şi aprobată în Parlament.

Amintim faptul că deputații miercuri dimineață, Legea offshore, care va permite exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Legea permite mai multe operațiuni obligatorii pentru implementarea operaţiunilor petroliere de exploatare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

„Statul Român va încasa 60% din taxe și impozite pentru gazul din Marea Neagră. România va deveni un jucător regional important”, a declarat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.