Rusia oprește furnizarea de energie electrică în Finlanda, după anunțul privind aderarea la NATO. Helsinki susține că se descurcă

de: Cătălina Burghelea
14 05. 2022

Federația Rusă a anunțat că va suspenda, începând de sâmbătă, furnizarea de electricitate către Finlanda, invocând probleme cu plățile. Decizia survine în contextul creşterii tensiunilor între Helsinki şi Moscova, după ce țara nordică şi-a anunţat intenţia de a adera la NATO „fără întârziere”. Presa finlandeză a evocat şi o posibilă oprire a gazelor naturale rusești, dar a fost dezminţită de Kremlin.

Rusia, lovitură pentru Finlanda. Suspendă furnizarea de electricitate

Compania intermediară finlandeză RAO Nordic Oy, deţinută de InterRAO (Rusia), a motivat că nu a mai primit din data de 6 mai plăţi pentru energia electrică furnizată. Prin urmare, nu ar mai dispune de mijloace băneşti pentru a plăti curentul electric importat din Rusia, dar speră că „situaţia se va ameliora curând”. După măsura Moscovei, operatorul reţelei de electricitate a Finlandei, societatea Fingrid, a dat asigurări că se poate lipsi de energia rusească.

„Eram pregătiţi pentru asta şi nu va fi greu. Ne putem descurca, mărind puţin importurile din Suedia şi Norvegia”, a declarat un reprezentant al companiei.

Guvernul de la Helsinki are alternativă

Luna trecută, Gazprom a tăiat livrările de gaz către Bulgaria și Polonia, după ce țările au refuzat să se conformeze cererii de plată în ruble. Săptămâna aceasta, aceeași companie rusească a anunțat că va opri furnizarea de gaz prin partea poloneză a conductei Yamal-Europa. Mai nou, Finlanda este sancționată de Moscova, la scurt timp după ce și-a anunțat intenția de a adera la NATO.

„Lipsa de energie electrică din Rusia va fi compensată prin importul de electricitate din Suedia”, a spus Reima Päivinen, vicepreședinte senior al operațiunilor sistemului energetic Fingrid.

Cererea este în scădere, pe măsură ce vremea se încălzește, în timp ce o cantitate semnificativă de energie eoliană suplimentară urmează să fie folosită. O nouă centrală nucleară, care s-ar putea deschide în această vară, ar compensa cu mult proviziile pierdute din Rusia, a adăugat Fingrid.

Tensiuni între cele două țări din cauza NATO

Joi, Kremlinul a amenințat că va lua „măsuri”, după ce Finlanda a declarat că intenționează să se alăture NATO. Această țară nordică are o graniță de 1.300 km cu Rusia și anterior a rămas în afara Alianței, pentru a evita antagonizarea vecinului său estic. Cu toate acestea, de la invadarea Ucrainei, a existat o creștere a sprijinului public pentru aderarea la blocul militar. Duminică, guvernul de la Helsinki este așteptat să-și anunțe oficial planul de aderare.

Integrarea Finlandei în NATO este percepută o amenințare de către Moscova, afirmând ca va fi „forțată să ia măsuri reciproce, tehnico-militare și de altă natură”.