Revolta soldaților ruși în sudul Ucrainei, refuză să mai lupte. Cum îi pedepsește armata lui Putin pe „rebeli”
Demoralizarea soldaților ruși, care au fost aruncați în luptă pe teritoriul Ucrainei, este tot mai mare. O revoltă a izbucnit printre militarii Regimentului 127 al Corpului 1 de Armată, anunță serviciul de presă al Comandamentului Operațional Sud al Ucrainei. Rebeliunea trupelor lui Vladimir Putin a luat forma unui refuz colectiv de a participa la război. Un mare motiv este aprovizionarea nesatisfăcătoare: forțele militare din posturile avansate au rămas chiar și fără apă.
Revoltă izbucnită în armata rusă din sudul Ucrainei
Potrivit informațiilor transmise de Comandamentul Operațional Sud, serviciile speciale inamice au luat măsuri împotriva acestor rebeli, fiind scoși din pozițiile lor.
Forțele Armate ucrainene au distrus toate podurile folosite de ruși pentru aprovizionarea trupelor în regiunea Herson. Traversările cu pontoane și barje ale ocupanților sunt sub focul soldaților lui Volodimir Zelenski. Prin urmare, strategia Kievului a complicat serios logistica armatei ruse din sudul Ucrainei. Alte informații din Herson arată că soldații ruși iau haine civile pentru a scăpa de pe câmpul de luptă.
Ministerul britanic al Apărării confirmă
Trupele lui Putin au „probleme de moral și disciplină”, pe lângă oboseala și pierderile mari acumulate în conflictul declanșat de Rusia în Ucraina, confirmă și Ministerul britanic al Apărării.
Principala nemulțumire a militarilor ruși ar fi legată de banii pe care îi primesc și de teama că nu vor fi recompensați cu „bonusuri de luptă considerabile”, potrivit celei mai recente actualizări a britanicilor. Oficialii de la Londra mai spun că situația este amplificată și de „corupția totală” în rândul comandanților, inclusiv de „birocrația militară ineficientă”.
„Armata rusă nu a reușit, în mod constant, să ofere drepturi de bază trupelor dislocate în Ucraina, inclusiv uniforme, arme și rații adecvate, precum și bani. Acest lucru a contribuit aproape sigur la menținerea moralului fragil al majorității forțelor”, a explicat Ministerul britanic al Apărării.
Ordin dat de Putin soldaților săi. Regiunea Donețk trebuie cucerită
În contextul războiului din Ucraina, Kievul susține că președintele rus Vladimir Putin a dat ordin forţelor sale să ajungă la graniţele administrative ale Doneţkului (est) până la 15 septembrie, cu scopul de a ocupa regiunea. Astfel, planurile şi acţiunile soldaților au fost reconfigurate în conformitate cu cerințele liderului de la Kremlin, afirmă şeful adjunct al Statului Major al armatei ucrainene, Aleksei Gromov.
De asemenea, înaltul responsabil militar ucrainean menționează că inamicul continuă regruparea formaţiunilor şi unităţilor Corpului 3 de armată în teritoriul ocupat, probabil ca să creeze condiţiile pentru reluarea ofensivei în zona operaţională Doneţk. Atât Doneţk, cât şi Lugansk sunt două componente ale zonei miniere Donbas (estul Ucrainei) pe care Kremlinul spera să le cucerească până la 1 iulie, dar planul a eșuat.