Republica Moldova nu se simte vizată de planurile militare ale Rusiei. Anunț făcut de ministrul Apărării

de: Cătălina Burghelea
04 08. 2022

Planurile militare ale Federaţiei Ruse nu include teritoriul Republicii Moldova, este un lucru comunicat pe canale oficiale din mai multe surse, a precizat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Potrivit oficialului de la Chișinău. „în prezent, cetăţenii trebuie să se simtă în siguranţă. Forţele ruseşti desfăşoară acţiuni de luptă în sud-estul Ucrainei, o distanţă care ne asigură stabilitate”.

Rep. Moldova nu crede că este vizată de o invazie rusă

Chiar dacă exploziile provocate de rachetele ruseşti se mai aud uneori în zonele din sudul Republicii Moldova, nu există un pericol iminent privind o eventuală agresiune sau operaţiuni militare pe teritoriul țării, dă asigurări ministrul moldovean al Apărării.

„Pe canalele oficiale, din mai multe surse, s-a comunicat că planurile militare ale Federaţiei Ruse nu vizează teritoriul Republicii Moldova”, a subliniat Anatolie Nosatîi.

Maia Sandu este de altă părere

Declaraţia oficialului vine după ce, în cursul unei vizite recente în România, preşedintele Maia Sandu, care este şi comandant suprem al Forţelor armate, nu a exclus ca războiul din Ucraina să se extindă şi pe teritoriul moldovean.

„Suntem îngrijoraţi şi admitem toate scenariile, inclusiv cele mai pesimiste şi ne pregătim pentru ele. În situaţia în care Rusia va încerca să atace Republica Moldova, evident că vom cere ajutor”, a declarat liderul de la Chișinău, întrebată fiind de jurnaliştii români dacă admite scenariul unui război pe teritoriul Republicii Moldova.

Inclusiv premierul țării admite pericolul

De altfel, și premierul moldovean Natalia Gavriliță a declarat, într-un interviu difuzat de CNN, că țara ei trăiește cu frică din cauza unei posibile invazii a lui Putin, în urma agresiunii asupra Ucrainei: „Acesta este un risc, este un scenariu ipotetic deocamdată, dar dacă acțiunile militare se deplasează în partea de sud-vest a Ucrainei și spre Odesa, atunci desigur, suntem foarte îngrijorați”.

Moldova, care împarte granița cu Ucraina, a devenit un stat independent când Uniunea Sovietică s-a dizolvat în 1991, dar nu a reușit niciodată să se îndepărteze complet din sfera de influență a Kremlinului și nici să construiască singură o economie vitală. CIA consideră că, „în ciuda progreselor recente, Rep. Moldova rămâne una dintre cele mai sărace țări din Europa”.

Starea de urgență, prelungită peste Prut

În contextul războiului din Ucraina, începând cu 8 august, starea de urgență în Republica Moldova va fi prelungită cu încă 60 de zile. Hotărârea a fost adoptată de Parlament, la propunerea Guvernului. Decizia țării este argumentată prin necesitatea de a oferi Comisiei pentru Situații Excepționale posibilitatea de a interveni prompt în asigurarea securității energetice și alimentare.