Recensământ 2022 în România: mai ai o săptămână să scapi de amendă, s-a schimbat termenul
Autoritățile de la București au decis să prelungească perioada în care poate fi realizată ultima etapă a recensământului.
Este vorba despre acel interviu realizat de reprezentanți ai statului, pe teren. Practic, despre momentul în care recenzorul îți bate la ușă și trebuie să-i deschizi, pentru a-i răspunde la mai multe întrebări legate de recensământ. Doar că în această ultimă săptămână mai poți realiza interviul doar în punctele fixe stabilite de autorități. Harta acestor puncte fixe de recenzare poate fi consultată aici.
Conform calendarului inițial, această ultimă etapă ar fi trebuit să se încheie duminică, dar statul a decis să o prelungească cu încă o săptămână, pentru a da mai mult timp oamenilor să efectueze procedura, mai ales că ne aflăm în perioada concediilor, iar mulți dintre noi sunt plecați la mare sau la munte.
Dacă ratezi și săptămâna aceasta, poți fi amendat cu 3.000 de lei
Astfel, mai avem la dispoziție o săptămână în care să ne întâlnim cu recenzorul. Nu uita că refuzul de a participa la recensământ se poate sancționa dur.
Pentru o astfel de situație, se poate aplica o amendă de la 1.000 de lei la 3.000 lei.
Conform OUG nr. 19/2020, fac obiectul recenzării la recensământul din România:
a) persoanele cu cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie, cu reşedinţa obişnuită în România;
b) persoanele cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, dar cu reşedinţa în altă ţară pentru o perioadă mai mică de 12 luni;
c) persoanele cu cetăţenie română care sunt membri ai personalului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, membrii forţelor armate naţionale staţionate în restul lumii, personalul naţional al bazelor ştiinţifice naţionale stabilite în afara teritoriului geografic al ţării, persoanele de cetăţenie română care sunt membri ai echipajelor navelor de pescuit, altor nave, aeronave şi platforme plutitoare operând parţial sau în întregime în afara teritoriului economic;
d) gospodăriile şi nucleele familiale;
e) clădirile de locuit;
f) clădirile cu altă destinaţie decât cea de locuit, dacă există cel puţin o locuinţă în acestea;
g) locuinţele situate în orice clădire, indiferent de forma de proprietate, de pe teritoriul României;
h) spaţiile colective de locuit.