Putin convoacă din nou Consiliul de Securitate al Rusiei. Ce se întâmplă cu operațiunea militară din Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin va convoca Consiliul de Securitate al Rusiei în scurt timp. Se pare că liderul de la Kremlin va avea o întâlnire cu membrii organismului „în câteva zile”. Șeful statului a convocat ultima dată Consiliul de Securitate al Rusiei pe 10 octombrie, după distrugerea podului Kerci din Peninsula Crimeea.
Kremlinul acuză NATO de implicare în conflict
Între timp, Dmitri Peskov, secretarul de presă al lui Putin, a susținut că „NATO este implicată de facto în conflictul ucrainean, dar nu afectează obiectivele Rusiei”, iar „potențialul rusesc” permite ocupanților să continue războiul.
NATO este deja o parte „de facto” a disputei, dar acest lucru nu va influența obiectivele Rusiei, a explicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Potrivit lui Dmitri Peskov, operațiunea militară va continua în Ucraina și va fi dusă la bun sfârșit, deși ajutorul occidental acordat Kievului a făcut acest lucru mai dificil.
Obiectivele militare continuă în Ucraina
Federația Rusă își menține obiectivele militare în Ucraina, în pofida sprijinului occidental pentru această țară, a spus Peskov într-un interviu acordat agenției de presă Interfax.
Germania și alte state NATO susțin că nu sunt parte a războiului lui Vladimir Putin. Ajutorul acordat Ucrainei este văzut ca un sprijin pentru dreptul la autoapărare, țara condusă de Volodimir Zelenski dorind să adere la UE și la NATO.
Consiliul de Securitate al Rusiei, convocat iar de Putin
Săptămâna trecută, Vladimir Putin a convocat o reuniune extraordinară a Consiliului său de securitate, la masa discuțiilor avându-i pe principalii miniștri, responsabili politici și reprezentanți ai serviciilor de securitate și ai armatei. Deși liderul de la Kremlin organizează des astfel de ședințe, convocarea de luni, 10 octombrie, a venit la doar două zile după explozia uriașă care a avariat Podul Kerci din Crimeea, o infrastructură cheie pentru soldații ruși.
Autoritățile ruse acuză că atacul din Crimeea a fost organizat de Direcția Principală de Informații a Ministerului Ucrainean al Apărării și de directorul acesteia, Kirilo Budanov, iar explozibilii au fost livrați din Odesa, prin Bulgaria, Georgia și Armenia, a stabilit FSB. Explozia a avariat o secțiune a podului Kerci, oprind temporar traficul auto. De asemenea, a distrus mai multe cisterne de combustibil dintr-un tren care se îndrepta spre peninsula anexată de Moscova în 2014.
Despre cea mai nouă convocare ordonată de președintele Rusiei a scris media rusă Meduza, cu sediul în Letonia, care citează postul de televiziune Rossiya.