Protestele antiguvernamentale continuă la Chișinău. Poliția a reținut 65 de persoane, acuzate de destabilizare
Protestele continuă în Chișinău, unde mii de simpatizanți ai partidului ȘOR au ieșit în stradă în Moldova pentru a protesta față de guvernul pro-european al Maiei Sandu. Mai mulți oameni au fost arestați.
Proteste masive în Chișinău
Autoritățile din Moldova au reținut mai mulți protestatari, după o serie „de provocări la adresa structurilor de forță”.
„De la începutul protestului s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forţă şi acţiuni cu scop de destabilizare, fiind iarăşi forţat cordonul Poliţiei, iar protestatarii aplicând forţa fizică asupra oamenilor legii.
Au fost depistate în mulţime persoane care instigau la dezordine şi periclitarea securităţii publice, persoane sub influenţa alcoolului, cu comportament dubios, cu antecedente penale şi cu obiecte periculoase la ele, a informat Poliția de la Chișinău.
În jur de 1700 de persoane au participat la manifestația de duminică, dintre care 65 au fost duse la sediile poliției. Printre ei se aflau și 4 minori, informează oamenii legii.
Protestele antiguvernamentală durează deja de aproape o lună. Ele sunt organizate în centrul capitalei Republicii Moldova de către Partidul ȘOR, condus de deputatul Ilan Șor, care a fost condamnat în primă instanța la 7 ani și jumătate de închisoare pentru corupție și colaborare cu Moscova.
Participanții la mitingul de protest de duminică de la Chișinău au adoptat o rezoluție prin care au acuzat-o pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și guvernul Natalia Gavrilița de actuala criză economică și au cerut demisia acestora.
„Noi, participanții la protestele din 6 noiembrie, cerem un vot de neîncredere față de președinte și guvern. Cerem poliției și forțelor de ordine să înceteze presiunile. Cerem să fie respectate toate drepturile la întrunire și la libera exprimare”, a spus Dinu Țurcanu de la Partidul Șor, citând documentul.
„Regimul Sandu a confiscat toate agențiile guvernamentale, a dus țara în cea mai gravă criză și a declanșat represiuni împotriva opoziției în loc să încerce să găsească soluții pentru ieșirea din criză”, se arată în document.
„Președintele și Partidul Acțiune și Solidaritate acționează împotriva poporului. Moldova s-a transformat într-un stat condus de poliție, în care organele de drept acționează ca structuri represive, iar autoritățile pun în pericol securitatea națională prin provocarea unui război în țară”, se mai arată în document.
Oamenii cer alegeri parlamentare anticipate
Într-un discurs video, liderul partidului Șor, Ilan Șor, a declarat că liderii țării nu reușesc să facă față provocărilor și au dus țara într-o criză economică și energetică.
După miting, activiștii au adus coroane funerare la clădirea administrației prezidențiale și au ars facturi de utilități în fața intrării acesteia.
Câteva mii de persoane participă la protestele opoziției din capitala Republicii Moldova, Chișinău, cerând alegeri parlamentare anticipate.
Oamenii protestează față de creșterile prețurilor la sursele de energie și a degradării nivelului de trai. Ei cer demisia președintelui moldovean Maia Sandu și a guvernului, precum și urgentarea alegerilor parlamentare anticipate. Protestatarii sunt conduși de deputați din partea Partidului Șor și a Partidului Comuniștilor din Moldova.