Planeta de dimensiunea Pământului din sistemul stelar din apropiere ar putea fi acoperită de apă: ce au descoperit cercetătorii

de: Ozana Mazilu
25 08. 2022

O echipă internațională de astronomi a anunțat descoperirea unei exoplanete foarte interesante. Planeta se numește TOI-1452 b și orbitează o stea mică într-un sistem binar din apropiere, la doar 100 de ani lumină de Pământ. Planeta pare să fie puțin mai mare și mai grea decât Pământul, dar se crede că suprafața ei este acoperită de apă.

După cum se scrie în The Astrophysical Journal, echipa estimează că planeta este formată din 30% apă. Orbitează în jurul stelei sale pitice în 11 zile, plasând-o în zona locuibilă, unde se așteaptă să existe apa sub formă lichidă, înghețată și sub formă de vapori. Dacă această cercetare este corectă, această planetă este probabil acoperită de un ocean gros.

„TOI-1452 b este unul dintre cei mai buni candidați pentru o planetă oceanică pe care am găsit-o până în prezent”, a declarat autorul principal Charles Cadieux de la Universitatea din Montréal, într-un comunicat.

„Raza și masa sa sugerează o densitate mult mai mică decât ceea ce ne-am aștepta pentru o planetă care este în principiu alcătuită din metal și rocă, precum Pământul”.

Planeta este specială

Observațiile inițiale au fost efectuate de telescopul NASA pentru “vânătoare” de planete TESS. Observatorul a raportat un obiect candidat care orbitează în jurul uneia dintre stelele din acest sistem binar, cu o dimensiune cu aproximativ 70% mai mare decât Pământul. Observațiile ulterioare au permis echipei să afle cum ar putea fi planeta.

„OMM [Observatoire du Mont-Mégantic din Quebec] a jucat un rol crucial în confirmarea naturii acestui semnal și estimarea razei planetei”, a explicat Cadieux.

„Acesta nu a fost un control de rutină. Trebuia să ne asigurăm că semnalul detectat de TESS a fost într-adevăr cauzat de o exoplanetă care înconjoară TOI-1452, cea mai mare dintre cele două stele din acel sistem binar”.

Sistemul binar este format din două stele pitice roșii mai mici și mai slabe decât Soarele nostru. Ele sunt separate de aproximativ 14,5 miliarde de kilometri (9 miliarde de mile), aproximativ de 2,5 ori distanța dintre Pluto și Soare. Observatorul de pe Pământ a putut să vadă cele două stele ca obiecte separate (ceea ce TESS nu a putut), iar apoi observațiile unei echipe japoneze le-au permis să confirme că planeta este cu adevărat acolo.