Obligatoriu pentru toți elevii din România, s-a schimbat legea: ce se va întâmpla în școlile de la noi, inevitabil

de: Alexandru Puiu
15 11. 2022

Nivelul de agresivitate din școlile din România a atins un nivel fără precedent, iar incidentele din ultima perioadă au forțat autoritățile să ia o decizie radicală. Este vorba de o schimbare legislativă care își va face resimțite efectele în fiecare unitate de învățământ de pe meleaguri mioritice.

În anul școlar 2021 – 2022, au fost înregistrate la nivel național aproximativ 10.000 de cazuri de violență în școli. Valoarea este cu aproximativ 2000 mai mare decât în anul anterior, cu o mențiune foarte importantă. Vorbim de cazuri înregistrate, cele neînregistrate ar putea fi semnificativ mai numeroase. În acest context, copii din România nu mai au voie să calce în instituțiile de învățământ cu obiecte periculoase, începând de la brichete și până la cuțite. Se efectuează deja controale în acest sens printre elevi.

Se schimbă legea în școlile din România

În urma unei dezbateri ce a avut loc la Ministerul Educației, s-a decis ca regulamentul de ordine interioară al școlii să fie actualizat, în speranța protejării copiilor și descurajării fenomenului de bullying. În conformitate cu noua lege ce urmează să fie adoptată în următarea perioadă, elevii nu mai au voie să intre în unitățile de învățământ cu anumite obiecte. Lista include brichetă, pistol cu bile, briceag, dar și spray paralizant.

„În momentul în care sunt semnale că elevii au intrat in incinta şcolii cu obiecte interzise, este important să intervenim, ca poliția să intervină, dar cu tact pedagogic”, a declarat Corina Popa, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, pentru observatornews.ro.

Pentru implementarea noilor măsuri legislative, se va trece la percheziții în școli, dar acestea vor avea loc cu menajamente. ”Nu au voie să vina cu brichete, briceag, arme albe. În momentul în care sunt semnale că elevii au intrat in incinta şcolii cu obiecte interzise, este important sa intervenim, ca Poliţia să intervină, dar cu tact pedagogic”, a adăugat oficialul din cadrul Ministerului.

În situația unui eveniment violent sau a unor amenințări, fiecare elev agresat trebuie să contacteze comisia antiviolență din școala în care activează, iar aceștia, la rândul lor, să apeleze la consilieri școlari și, eventual, la poliție. ”E important ca această comisie să ia legatura cu consilierii şcolari, dacă este mai gravă situaţia, trebuie să se adreseze poliţiei siguranţa şcolară pentru a lua măsurile legale”, a explicat ministrul Educației, Ligia Deca.