Noul sezon din Star Trek: Picard vine cu surprize majore: actorul care îl interpretează pe Will Riker „dă din casă”

de: Iulia Kelt
26 10. 2022

Jonathan Frakes, actorul care îl interpretează pe emblematicul Will Riker, a dat detalii despre ceea ce s-ar putea întâmpla în noul și ultimul sezon din Star Trek: Picard.

Will Riker, secundul căpitanului Picard în TNG, dar și în filmele care au urmat apoi, a revenit în franciză încă din sezonul 1, unde s-a dezvăluit faptul că a făcut o schimbare majoră în viață, căsătorindu-se, până la urmă, cu Deanna Troi, însă nu înainte de a deveni căpitanul propriei nave stelare.

Sezonul 1 din Picard a abordat, desigur, și tragedia pe care au suferit-o Will și Deanna, dezvăluind că fiul lor Thaddeus Worf Riker-Troi a murit în urma unei boli misterioase.

În viitorul sezon, atât Riker, cât și Troi se regăsesc din nou în toiul acțiunii, în timp ce aproape întregul echipaj din Star Trek: The Next Generation se reunește pentru o nouă aventură menită să-ți trezească nostalgia.

Cum se vor potrivi piesele vechi cu cele noi, în Star Trek: Picard sezonul 3, desigur, nu a fost încă dezvăluit. Totuși, s-a „zvonit” că vor exista anumite tensiuni între Picard și Riker, iar acestea vor fi exploatate la maxim, se bănuiește.

Ce a spus Jonathan Frakes despre noul sezon din Star Trek: Picard

„În primul rând, cred că este cel mai bun sezon al serialului și, evident, suntem încântați să avem familia din nou împreună. Cu toate astea, va exista un antagonism între Riker și Picard, ceea ce nu a fost atât de evident până acum. Le vom prezenta, de asemenea, și pe fiicele lui Geordi La Forge în noul sezon”, a declarat Jonathan Frakes.

Practic, dacă vreți, tensiunea dintre Picard și Riker are legătură cu faptul că relația lor s-a schimbat. În TNG, Riker obișnuia să fie subordonatul lui Jean-Luc Picard, refuzând în repetate rânduri căpitănia propriei nave stelare. Totuși, anii au trecut, iar Will Riker a devenit, totuși căpitan, iar Picard amiral. În noul sezon, rolurile s-ar putea inversa, iar Picard ar trebui să înceapă să asculte de Riker, ceea ce, în mod clar, nu este ușor de făcut.

Noul sezon din Star Trek: Picard va fi lansat în data de 16 februarie 2023. Acesta va fi și ultimul, după cum menționam la începutul acestui articol.