Munca de la distanță creează dependență: câți angajați vor să mai revină la birou după telemuncă, cifra este infimă

de: Alexandru Puiu
15 02. 2022

La prima vedere, foarte mulți români au fost sceptici în a lucra de acasă, nu au fost la fel de eficienți ca la birou și au petrecut mai mult timp cu ochii în calculator decât ar fi făcut-o la muncă. Acum, nu mai vor să se întoarcă.

Doar 3% din angajații multinaționalelor, multe dintre ele prezente și pe piața din România, mai vor să revină la birou cinci zile pe săptămână, după ridicarea tuturor restricțiilor legate de pandemie. Aceasta este concluzia unui sondaj realizat de Advanced Workplace Associates, citat de Bloomberg. Mai grav decât atât este însă că, dacă sunt forțați să se întoarcă la birou la fel ca înainte de pandemie, preferă să-și dea demisia. Pentru ca analiza din spatele acestor concluzii să fie una relevantă, au fost chestionați aproximativ 10.000 de angajați din companii de pe întregul mapamond.

Pandemia și telemunca

Foarte mulți angajați care își desfășoară activitatea la birou s-au adaptat foarte bine la telemuncă, din câte se pare. Nu de alta, dar refuză să se mai întoarcă cinci zile din săptămână la birou. Aproximativ 86% dintre cei chestionați sunt deschiși la posibilitatea de a lucra 3 zile la birou și două zile de acasă. Ca referință, majoritatea celor care au răspuns la întrebările Bloomberg activează în finanțe, tehnologie și energie.

Empatizând cu situația din piață și atitudinea angajaților față de acest fenomen, ING Groep NV, cel mai mare grup de servicii financiare din Olanda, a anunțat că intenţionează să permită angajaţilor să lucreze de acasă jumătate din timpul de lucru, când guvernele vor ridica măsurile de distanţare socială.

Studiul citat mai sus a încercat să adreseze și scenariile ideale de lucru pentru angajați. Astfel, s-a ajuns la concluzia că mulți ar opta să lucreze de la birou marți, miercuri și joi, dar să stea acasă luni și vineri.

Deși mulți manageri sunt de părere că munca de acasă este mai dificil de contorizat și, de multe ori, mai ineficientă, multe bănci sunt pregătite pentru o muncă în regim flexibil după doi ani de pandemie. Citigroup Inc., HSBC Holdings Plc și NatWest Group Plc permit deja multor angajați să lucreze în sistem hibrid. Câteva companii din fintech precum Revolut Ltd. și Eigen Technologies Ltd. permit, de asemenea, angajaților să lucreze de la distanță.