Mâncarea românilor, principala victimă a inflației: cu cât s-au scumpit cartofii, pâinea, margarina și nu numai

de: Alexandru Puiu
13 04. 2022

Românii au început să plătească niște prețuri astronomice pe coșul zilnic de alimente. Scumpirile nu au nicio legătură cu majorările salariale, iar această realitate a dus la o inflație foarte dificil de controlat.

Adrian Vasilescu este consultant de strategie în cadrul BNR și are o viziune a ansamblu a pieței economice din România. Înțelege un pic mai bine cât de mare este inflația și, mai ales, ce impact are acea valoare asupra produselor și serviciilor pe care le plătesc în mod uzual românii. În acest context, avertismentul său cu referire la scumpirea alimentelor este cu atât mai important.

Prețurile la alimente, ”în fruntea plutonului” de scumpiri

„Am văzut o schimbare fermă de lider. Practic au pierdut întâietatea ca factori producători de inflaţie mărfurile nealimentare, care au trecut acum pe locul doi, şi a luat luat conducerea plutonul de mărfuri alimentare. În primul rând, pâinea. Avem o scumpire peste medie la pâine. Media inflaţiei la mărfuri alimentare este 11,20% pe an şi la pâine este de 16,36%.

La cartofi, o creştere şi mai mare, peste medie, 36,50%, la citrice peste medie, 12,82%, la ulei 32%, iar peste medie, margarina 16,82%. Ce arată aceste cifre? Arată în primul rând că Banca Naţională a făcut o mutare bună când a ridicat cu 0,50% dobânda de referinţă pentru, că deşi de s-a ajuns clar la concluzia în toate băncile centrale şi în toate sistemele de analiză din lume că această inflaţie globală, care este determinată de criza energetică, nu poate fi lovită în niciun fel cu măsuri de politică monetară. Aici e nevoie doar de măsuri structurale.

Dar iată că Banca Naţională, înăsprind politica monetară şi ridicând cu 0,50% dobânda de referinţă în recentul Consiliu de Administraţie, arată că se produc efecte de runda a doua. Toate aceste efecte în planul inflaţiei sunt efecte de runda a doua. Deci mărfurile energetice, produsele energetice, au umflat preţurile în toată lumea, au făcut inflaţie mare peste tot, o inflaţie cum nu s-a mai văzut din anii 70, dar iată că acum se produc efecte de runda a doua în sensul că curentul electric, care s-a scumpit foarte mult în lunile din urmă, scumpeşte în continuare chiar dacă uitându-ne la curentul electric vedem că preţurile au scăzut în luna martie şi a scăzut şi efectul lor în preţurile anuale”, a explicat Adrian Vasilescu.

Pe zona de nealimentare, scumpirile sunt semnificativ mai mic. ”Toate produsele sunt cumințite”, după cum explică oficialul BNR. Printre exemple, vorbim de articolele medicale care au urcat cu doar 2,45%. Combustibilii sunt în continuare o problemă, iar gazele își mențin creșterea anuală imensă, de aproximativ 47%. Serviciile nu s-au scumpit decât cu 6,53%.„Rata anuală a inflaţiei fiind acum acum 10,15%, cu două cifre, a luat-o înaintea prognozei, pentru că prognoza anunţa o creştere cu două cifre, până la 11% în luna aprilie. Iată că avem creşterea cu două cifre deja în luna martie”, a explicat Adrian Vasilescu.