INTERVIU Bobi Dumitraș, cofondator Fără Zahăr și stand-up comediant: „Viața-i comedie amăruie”

Nu există român, ascultător de muzică, în țara asta, care să nu fi auzit, măcar întâmplător, de „Fără Zahăr”, proiectul înființat de Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu, adică cei doi băieți simpatici și etern puși pe glume, de la Dorohoi.

„Fără Zahăr” s-a născut din dorința unor oameni de a-și transpune umorul în muzică. În 2003, Bobi și Bobo trimiteau o mostră a creației lor către casele de discuri și reușeau să intre, astfel, în atenția publicului din întreaga țara, bifând o categorie extinsă de oameni. Cu alte cuvinte, fie că ascultai Dimmu Borgir sau Andre, n-aveai cum să nu știi pe de rost versurile: „Te-aş iubi, dac-ai vrea, măi dragă/Să-mi cosăşti (ăşti… ăşti)/Iarba din ogradă/Să-mi prăşăşti (ăşti… ăşti) două-trei hectare/Fiindcă vezi (vezi… vezi băi) buruiana-i mare”.

Imediat după „isteria” din jurul piesei de debut, moldovenii lansau primul lor album, „Episodu’ Unu’: Amenințarea Faitonului”, tot în 2003. Doi ani mai târziu apărea pe piață și al doilea album, „Episodu’ Doi: De la Dorohoi”, urmat de un al treilea, în 2008, „Neamul lui Peneș Curcanul”.

Ultimul album poartă numele de „Comedie Amăruie” și a apărut în regim de self-release, în 2020.

Bobi Dumitraș, cofondatorul trupei, totodată stand-up comediant, a acceptat să ne acorde un interviu, în care ne-a povestit despre începuturile trupei „Fără Zahăr”, însă și despre prezentul acesteia.

Interviu cu Bobi Dumitraș, omul responsabil de „pauzele” dintre melodiile Fără Zahăr

„Nu știu alții cum sunt” (vorba altui moldovean celebru, în afară de tine), dar eu, când îmi amintesc de prima oară când am auzit de „Fără Zahăr”, n-am cum să nu vizualizez, automat, și sigla fostului și reînviatului post de muzică, Atomic TV. Îmi amintesc că, pe vremea aia, nu era zi din săptămână în care să nu văd, măcar de vreo cinci ori, videoclipul piesei „Sandu”. Acestea fiind spuse, cât de greu v-a fost să răzbiți pe Atomic TV, într-o lume în care toate boxele bubuiau la maxim Andre sau 3 Sud Est? Cât de lung a fost drumul spre celebritate și, mai ales, cât de greu?

Bobi Dumitraș: Ştii expresia „noroc cu carul”, da? Cam asta a dat peste noi, carul de noroc. În 2003, casa de producţie Zone Records a primit prin poştă unul dintre cele mai ciudate, prost înregistrate şi, în acelaşi timp, amuzante discuri demo. Speram, ne doream enorm, ştiam că e ceva bun în noi, dar eram şi bine pregătiţi mental pentru a nu primi niciodată răspuns de la aroganţii şi superficialii ăştia bucureşteni. Dar iată că omenoşii, drăguţii şi atenţii bucureşteni ne-au răspuns şi ne-au primit cu braţele deschise. Intoxicarea ţării cu „Sandu” a fost mâna lor. Pe scurt, drumul nu a fost nici lung, nici greu, doar am avut şansa să o luăm pe de-a dreptul, prin porumb.

Îți mai amintești care au fost primele echipamente de înregistrare pe care le-ați folosit și cât v-au costat?

Bobi Dumitraș: Eu cred în diviziunea muncii şi în a nu investi în echipamente profesionale pe care să le foloseşti rar sau fără expertiză, aşa că dacă vreau să înregistrez ceva mă duc într-un studio şi, împreună cu Bobo, îl facem pe producător să-i pară rău că ne-a primit. Lasând gluma la o parte pentru cinci secunde, chiar ne place să apelăm la oameni care fix asta fac şi se pricep. Cel mai recent studio în care am intrat cred că avea scule de vreo 30k euro.

De fiecare dată când ajung pe la concertele voastre constat că locația de spectacol e atât de plină încât oamenii ar sta și pe scenă, cu voi, dacă le-ar da voie organizatorii. Fără niciun dubiu, sunteți cea mai de succes trupă din nișa voastră. Ce faceți voi diferit față de ceilalți?

Bobi Dumitraș: Eu vorbesc mult, mă cert cu lumea, iar Bobo are o voce frumoasă şi cameleonică. Probabil reuşim să spargem acea cortină imaginară dintre scenă şi public. Sigur o fac şi alţi artişti, dar e posibil ca noi să o facem mai cu poftă.

Știu că, de ani buni, vă descurcați singuri, fără casă de discuri. Care e motivul pentru care nu ați mai apelat la serviciile uneia? E mai avantajos cu sau fără? În mod evident, cei care vor să vă calce pe urme ar putea fi interesați de asta. Cum reziști, în 2022, fără casă de discuri?

Bobi Dumitraș: De ani buni am reziliat în mod totalmente amical contractul cu Roton, fiindcă nu mai reuşeam să găsim căi de a ne ajuta în mod reciproc avantajos, oamenii fiind aplecaţi, cum e şi normal, spre succes comercial. În continuare avem comunicare faină cu ei, fiindcă mai există contracte de publishing în derulare pentru primele trei albume. Discul „Comedie Amăruie” este, la rândul său, scos cu o casă de producţie, dar e una mică şi draguţă, a unui prieten, fără implicaţii financiare extinse. Doar a comandat tirajul şi mi l-a pus în braţe: „na, Dumitraş, descurcă-te!”

Am observat că, din când în când, nu vă puteți abține și apăsați pedala de rock. Spune-mi, te rog, o melodie rock pe care o asculți mereu cu plăcere, dar și una pentru care ai folosi mașina timpului pentru a împiedica artistul să o scrie.

Bobi Dumitraș: Una singură, da? Continuă să străluceşti, diamant nebun. În cazul celeilalte, i-aş şopti la ureche lui Freddie, când, coborând din maşina timpului fix în sufrageria lui, l-aş împiedica nu să scrie, ci să imprime Rapsodia, aş fura-o şi aş spune că e a mea.

Dincolo de activitatea ta la „Fără Zahăr”, oamenii te știu și din spectacolele de stand-up. De altfel, cei care vin la concertele voastre au ocazia de a auzi, între melodii, și câteva mostre ale umorului tău. Dacă de mâine ar trebui, prin absurd, să alegi între muzică și stand-up, ce ai alege și de ce?

Bobi Dumitraș: Aş alege muzica, fiindcă pauza dintre cântece este doar a mea şi pot să spun toate prostiile din lume.

Te-aș întreba cum te-a afectat pandemia, dar deja știu răspunsul la întrebarea asta. Așadar, am să deschid un subiect ancorat în prezent: refugiații din Ucraina. Am văzut că te-ai implicat, recent, într-un proiect de ajutorare a mamelor și copiilor veniți din această țară, la noi. Îmi poți povesti mai multe despre asta? Vor mai exista astfel de acțiuni, pe viitor?

Bobi Dumitraș: Artistul nu are nevoie de bani în buzunar pentru a ajuta. Poate funcţiona ca punte de conştientizare şi de relaţionare între cei care vor să doneze şi cei care ştiu unde să ducă frânturile de bunătate dăruite. Efectiv, le-am luat banii şi i-am redirecţionat, iar ei s-au ales cu un zambet larg, mai larg decât mâna, aşa că au făcut profit emoţional. Cu siguranţă vom mai face, fiindcă românii sunt buni şi empatici. Da, chiar şi brăilenii.