Incendii devastatoare în Franța. Peste 900 de pompieri se luptă cu flăcările care au cuprins 600 de hectare

de: Anca Lupescu
08 07. 2022

Sute de pompieri se luptă cu un incendiu de pădure de proporții în regiunea Cevennes din sudul Franței. Aproximativ o sută de persoane din comuna Bordezac au fost nevoite să își părăsească locuințele. Prefectura din Nîmes a anunțat acest lucru în noaptea de joi spre vineri. Aproximativ 600 de hectare de rezervație naturală au fost deja cuprinse de flăcări.

Incendii de proporții în Franța

Zece avioane de stingere a incendiilor au ajuns în zonă. Vineri, numărul pompierilor care se luptă cu focul va fi mărit la 950, iar numărul camioanelor de pompieri va crește la 140.

Incendiile au izbucnit și în alte locuri din sudul țării, după o secetă prelungită. La periferia orașului Arles, 120 de pompieri luptă împotriva incendiului cu ajutorul unor avioane de stingere și al unui elicopter. Opt clădiri rezidențiale au fost distruse de flăcări, afaceri și vehicule de la diverși dealeri auto au fost, de asemenea, reduse la cenușă.

Incendiul este alimentat de așa-numitul mistral. Acesta este un vânt puternic care se ridică adesea în valea Rhone. Din cauza secetei timpurii și prelungite din acest an, natura din sudul Franței este la fel de uscată la începutul lunii iulie ca în mod normal la începutul lunii august.

Pompierii se pregătesc pentru o nouă zi de luptă împotriva unui incendiu în departamentul Gard din sudul Franței, cu 700 de bărbați și femei la fața locului. Marele incendiu care a ars deja peste 600 de hectare de vegetație începând de joi seara în nordul departamentului Gard „este încă activ” vineri dimineață, potrivit pompierilor.

Focul avansează, dar nu mai amenință locuință

„Continuă, dar focul avansează mai puțin rapid și nu mai amenință locuințe, din fericire”, a declarat vineri dimineață devreme un purtător de cuvânt al pompierilor din Gard, adăugând că multe margini ale incendiului rămân „inaccesibile”.

El a adăugat că mijloacele aeriene au reluat aruncările de apă, două avioane Milan fiind angajate de la ora 6 dimineața, imediat după zorii zilei de vineri.

Incendiul a izbucnit joi, în jurul orei 17.00, în cătunul Bordezac, la marginea departamentului Ardèche, la nord de Alès. Locuitorii din acest cătun și unii din apropiere au trebuit să fie evacuați joi seara, iar o sută de persoane au fost relocate, potrivit autorităților locale.

Pompierilor li s-au alăturat rapid ajutoare din alte departamente, pentru a ajunge la un total de 700 de pompieri și salvatori, potrivit unui tweet al Securității Civile.