Gorbaciov, ultima întâlnire cu Ceaușescu: aproape că erau să se bată. La plecare, liderul sovietic a făcut o profeție „Nicolae va sfârși prost”

de: Iulia Kelt
31 08. 2022

În ciuda faptului că era iubit de Occident, Mihail Gorbaciov nu s-a bucurat de atâta susținere din partea rușilor, cei care îl simțeau mai mult ca pe un „trădător” decât ca pe un eliberator.

Într-un mod extrem de bizar, nici la București, fostul președinte URSS nu a avut parte de susținere, ba dimpotrivă, el fiind privit cu neîncredere de fostul dictator român, Nicolae Ceaușescu. De altfel, sentimentele erau reciproce, de vreme ce nici Gorbaciov nu avea cuvinte de laudă pentru liderul român.

Ba chiar, la un moment dat, cei doi ar fi intrat într-un conflict, mai-mai să se bată, ceea ce l-ar fi determinat pe Mihail Gorbaciov să facă o predicție sumbră asupra viitorului lui Ceaușescu, după cum vei vedea în cele ce urmează.

Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov / fotografie de arhivă

Cine a fost Mihail Gorbaciov și de ce a fost el important pentru lumea întreagă

Mihail Gorbaciov s-a născut în 1931, într-o familie de țărani din satul rusesc Privolboe, având parte de o copilărie modestă. În ciuda acestui fapt, tânărul Mihail s-a remarcat la școală, dovedind calități alese într-ale matematicii și istoriei.

În 1950, Ordinul Steagul Roșu, pe care îl primise pentru că își ajutase tatăl să strângă recolta, avea să-i deschidă ușa către Universitatea din Moscova, în acel an înscriindu-se, de asemenea, și în Partidul Comunist.

În mod evident, el a urcat rapid pe scara socială, până în 1971 când era promovat membru în Comitetul Central al Partidului Comunist din URSS.

În 1985, el devine Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, fiind, de altfel, și ultimul om care avea să ocupe această funcție vreodată.

Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist, dar și la prăbușirea efectivă a Uniunii Sovietice. În anul 1990, primea Premiul Nobel pentru Pace.

Așa cum menționam anterior, faptele sale nu aveau să fie văzute cu ochi buni de toată lumea, poporul rus condamându-l pentru „prietenia sa” cu americanii. Ce-i drept, atâția ani de spălare pe creier aveau să-și spună cuvântul, iar poporul rus nu poate fi condamnat pentru opinia sa, de vreme ce altceva nu a cunoscut vreodată.

„Fiind conducătorul țării, Gorbaciov a încercat să reformeze partidul și economia aflată în recesiune prin introducerea glasnostului („transparenței”), perestroicăi („reconstrucției”) și uskorenie („accelerării” dezvoltării economice)”, notează Wikipedia.

Nicolae Ceaușescu. Mihail Gorbaciov și primele doamne / fotografie de arhivă

Aproape s-a bătut cu Ceaușescu: predicția care s-a adeverit

Așa cum e firesc, Mihail Gorbaciov a ajuns să se întâlnească de mai multe ori cu fostul lider comunist român, Nicolae Ceaușescu. Se poate spune că între cei doi s-ar fi instalat un soi de antipatie încă de la prima întâlnire, Ceaușescu arătându-se sceptic intențiilor lui Gorbaciov.

Pe de altă parte, tot el, Ceaușescu, se chinuia să-și repare reputația pătată, în anii 1980, iar o nouă relație de prietenie cu rușii nu avea să-l ajute în misiunea sa, indiferent de intențiile declarate ale lui Gorbaciov.

Atât de mult s-au displăcut reciproc cei doi lideri încât se zice că ar fi fost pe punctul de a se lua la bătaie, la penultima lor întâlnire oficială.

Însă, haideți să o luăm de la capăt.

Ceaușescu avea să-l cunoască pe Mihail Gorbaciov în 1985, an în care România comunistă n-o ducea deloc bine, iar nemulțumirile românilor față de regim creșteau văzând cu ochii.

Pe de altă parte, nici Gorbaciov nu beneficia de iubirea poporului rus, însă liderul soviectic compensa cu susținerea pe care o avea din partea Occidentului, ceea ce lui Nicolae Ceaușescu îi lipsea cu desăvârșire.

În 1987, cei doi aveau să se întâlnească din nou, iar media occidentală despica firul în patru, analizând cu lux de amănunte. Românii auzeau despre asta prin intermediul radiourilor „ilegale”: Europa Liberă și Vocea Americii.

„O vizită în România mi-a oferit încă un argument ca să continui perestroika: trebuia să se isprăvească pentru totdeauna cu încercarea de a se «ferici» societatea cu de-a sila. Întregul sistem reprobabil al intimidării, al îndobitocirii conştiente şi al manipulării luase sfârşit”, declara Gorbaciov, în 1995.

În vara lui 1989, cei doi aveau să se întâlnească din nou la București, deși nici această întâlnire nu producea nimic constructiv, de vreme ce tensiunile dintre ei atingeau deja cote alarmante.

„Ultimul dialog, şi cel mai violent, a fost cel din vila lui Drăghici, din cartierul Primăverii. Era vara lui 1989. Seara, Ceauşescu l-a adus pe Gorbaciov şi au vorbit ei acolo, între patru ochi, şi erau să se ia la bătaie, să intre gărzile peste ei să îi despartă”, se arată într-una dintre mărturii.

Cea de-a patra și ultima întâlnire se întâmpla cu câteva săptămâni înainte ca Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu să fie împușcați.

Poate cel mai important aspect este că Mihail Gorbaciov i-a prezis lui Nicolae Ceaușescu soarta, spunând despre acesta: „Nicolae va sfârși prost”.

Totuși, în anul 2010, vizitând Romania, fostul lider sovietic a declarat că soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi „ca nişte animale”.

Mihail Gorbaciov a murit ieri, 30 august 2022, la vârsta de 91 de ani.