Elon Musk „sărăcește” văzând cu ochii: câți bani a avut, câți i-au mai rămas

de: Iulia Kelt
27 10. 2022

Se pare că Elon Musk a pierdut mai bine de 100 de miliarde de dolari în mai puțin de un an.

Cu toate astea, încearcă să nu-ți pară prea rău pentru el, de vreme ce încă este multimiliardar. În plus, și-a păstrat titlul de cel mai bogat om de pe planeta Pământ, deținând cu peste 50 de miliarde de dolari mai mult decât al doilea cel mai bogat om, fondatorul Amazon, Jeff Bezos.

Averea lui Elon Musk a scăzut „la doar” 209,4 miliarde de dolari joia trecută, o scădere de aproape 35% de la vârful de 320,3 miliarde de dolari, din 4 noiembrie 2021, potrivit Forbes.

Musk a vândut recent aproape 7 miliarde de dolari în acțiuni Tesla pentru a-și finanța afacerea legată de Twitter. Omul de afaceri se află, în sfârșit, în ultimele etape ale semnării acordului, după o călătorie lungă și plină de „incidente”.  Practic, Musk s-a declarat deosebit de nemulțumit de faptul că plătește în exces pentru platforma de socializare.

Nici Elon Musk nu scapă de recesiunea globală

Chiar și așa, ghinionul recent este inseparabil de recesiunea economică tot mai amplă care se revarsă peste planetă. Există o serie de semne care arată că lumea se îndreaptă către o nouă recesiune gravă, iar multe afaceri bazate pe tehnologie au picat deja pradă.

Noile fabrici de mașini ale Tesla, din Texas și Berlin, au pierdut miliarde de dolari și mulți prevăd că mașinile cu costuri ridicate, ca cele ale lui Musk, nu se vor vinde la fel de bine, odată ce recesiunea se va instala complet.

Musk nu este singurul om obscen de bogat care simte din plin problemele economice ale lumii. Averea șefului Meta, Mark Zuckerberg, s-a micșorat, la rândul ei, cu 71 de miliarde de dolari în 2022.

Totuși, Zuck continuă să dețină suma netă de 54 de miliarde de dolari, cu toate că acum este a 20-a cea mai bogată persoană de pe Pământ, de vreme ce, la începutul anului, era pe locul patru.