Efectele nebănuite ale pandemiei: ce se întâmplă cu adolescenții, în 2022
Pandemia de COVID-19 a fost o experiență oribilă pentru toată lumea, iar efectele acesteia se simt și acum, chiar dacă focarele s-au domolit.
Se pare că pandemia a avut efecte nebănuite asupra creierelor adolescenților din întreaga lume, se arată într-un nou studiu.
„Știm deja din cercetările globale că pandemia a afectat negativ sănătatea mintală a tinerilor, dar nu știam ce face, dacă s-au produs schimbări fizice în creier”, a declarat autorul studiului, Ian Gotlib, într-o declarație.
Cu toate acestea, după ce au comparat creierele a 82 de adolescenți, în martie 2022, cu tendințele obișnuite ale dezvoltării, s-a constatat un lucru cât se poate de îngrijorător.
Sănătatea mintală, o problemă majoră
„Am descoperit că tinerii evaluați după pandemie aveau probleme de sănătate mintală mai grave și o vârstă mai mare a creierului”, au scris cercetătorii.
De obicei, hipocampul și amigdala se extind în dimensiune în timpul adolescenței, în timp ce cortexul se subțiază. Faptul că acest proces pare a fi amplificat la tinerii care au stat izolați indică o accelerare alarmantă a dezvoltării lor.
„Se pare, așadar, că pandemia nu numai că a afectat negativ sănătatea mintală a adolescenților, ci a accelerat inclusiv maturizarea creierului”, adaugă cercetătorii.
În general, acest tip de îmbătrânire prematură a creierului este observat la copiii care se confruntă cu adversități cronice, cum ar fi neglijența, violența sau neînțelegerile în familie.
„De asemenea, nu este clar dacă schimbările sunt permanente”, a spus Gotlib. „În cazul unui bărbat de 70 sau 80 de ani, te-ai aștepta la unele probleme cognitive și de memorie, bazate pe modificări ale creierului, dar ce înseamnă pentru un tânăr de 16 ani, dacă creierul său îmbătrânește înainte de vreme?”, s-a punctat în studiu.
„Vârsta cronologică va ajunge în cele din urmă la „vârsta creierului”?”, s-a mai întrebat, de asemenea, Gotlib.
În mod evident, acest fenomen nu are cum să ducă la ceva bun, de vreme ce corpul ar trebui să îmbătrânească în același ritm pentru ca viața să se desfășoare normal și, mai ales, sănătos.