Dmitri Medvedev cere pedepse grele pentru rușii care au fugit din țară și au criticat războiul

de: Anca Lupescu
28 12. 2022

Vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev (foto), a publicat un alt mesaj pe canalul său Telegram, în care i-a numit „trădători” pe rușii care au părăsit țara și a cerut înfrângerea Federației Ruse. El a propus să le interzică intrarea pe viață și să le taie sursele de venit în Rusia.

Interdicție pe viață pentru cei care au fugit din Rusia

„Trădătorii care își urăsc țara atât de mult încât cer înfrângerea și distrugerea ei ar trebui să fie tratați ca hostis publicus, dușmani ai societății. Indiferent de calificarea juridică a acțiunilor lor. Ca dușmani ai statului, inamici ai statului, folosind echivalentul lor american preferat”, – a spus Medvedev în mesajul său.

El a precizat că această definiție ar trebui să fie „ferm înrădăcinată”, în ciuda absenței unor cazuri penale sau administrative împotriva persoanelor desemnate.

„Astfel de persoane nu ar trebui să fie lăsate să se întoarcă în Rusia până la sfârșitul zilelor lor.

Ele trebuie să fie complet izolate de sursele de venit din țara noastră, oricare ar fi acestea. Situația imorală în care trădătorii care își doresc înfrângerea țării lor fac în același timp bani pe seama Rusiei trebuie să înceteze odată pentru totdeauna”, a adăugat el.

În ce condiții se pot întoarce „trădătorii” în țară

În opinia sa, întoarcerea „trădătorilor” în Rusia poate fi rezolvată după ce „s-a făcut o pocăință publică fără echivoc” și, în unele cazuri, prin amnistie sau grațiere.

În același timp, el a adăugat că „ar fi mai bine pentru ei să nu se mai întoarcă.”

Medvedev și-a început declarația făcând o analogie între situația actuală și începutul secolului trecut, când „opozanții nesistemici” ruși au dorit ca țara să fie învinsă în Primul Război Mondial, ceea ce a dus în cele din urmă la moartea imperiului și la două revoluții și un Război Civil care a costat viața a 17 milioane de oameni.

El a remarcat că evenimentele tragice din trecut se repetă adesea sub forma unei farse.