Cum se „prinde” Fiscul că ești plin de bani, doar dacă se uită pe Facebook-ul tău: șeful ANAF dezvăluie cum se face urmărirea

de: Mădălina Bahrim
11 10. 2022

ANAF-ul și-a propus să crească gradul de conformare la fiscalitate. Toți oamenii sunt egali în fața legii și toți trebuie să plătească taxe și impozite, așa cum prevede Codul fiscal, în funcție de veniturile fiecăruia.

Doar că nu toți românii sunt de acord cu plățile către stat, așa că mulți încearcă să-și ascundă averile și banii, în speranța că vor putea economisi acele sume ce ar trebui să meargă, așa cum e firesc, în bugetul public.

Dacă până acum acest plan a funcționat, de acum încolo va fi o adevărată misiune imposibilă să ascunzi banii de Fisc, chiar dacă ai impresia că nu are de unde să știe statul ce bani faci tu, mai ales online, de pe platformele de socializare sau din alte astfel de surse.

Te înșeli amarnic dacă ai această impresie! ANAF-ul ține pasul cu digitalizarea și evoluția tehnologică și are instrumentele necesare la care apelează, pentru a descoperi românii ce fac bani online care nu sunt declarați și pentru care nu se plătesc dări către stat.

Șeful Fiscului ne explică foarte clar cum ajung influencerii să fie luați în vizor, dar și cum sunt urmăriți românii cu bani mulți, prin simpla verificare a paginilor de socializare, acolo unde mulți afișează un lux ostentativ, deși poate n-au muncit nici măcar o zi din viața lor!

Poze în BMW la poza de profil? Fiscul te „miroase” imediat că poți să ai bani ascunși

„De diverse naturi sunt aceste site-uri și trebuie să recunoaștem: în ultima perioadă sunt persoane care obțin venituri mari din activitatea pe care o desfășoară pe aceste platforme (…)

Avem un departament special pentru mediul online și în primele 9 luni am încheiat 58 decizii de impunere iar valoarea totală a fost de 6,5 milioane lei, impozite neplătite. În baza de date ne apar persoane fizice din România care au accesări foarte multe pe conturile lor. Ne uităm în conturile bancare pe care le au deschise în România: ce venituri primesc de la aceste platforme sociale. Noi știm fiecare site unde-și are sediul, de unde vin banii (…)

Dacă vedem că banii care au intrat în contul respectivei persoane nu corespunde cu ceea ce a declarat persoana respectivă depunându-și declarația de venit ca persoană fizică, atunci o prindem într-un control și mergem să verificăm de ce nu și-a declarat parțial. Au fost situații în care nu au declarat deloc sume importante de bani. Îi găsim”, a explicat șeful ANAF, Lucian Heiuș, pentru B1TV.

Prin urmare, cea mai bună soluție este să te conformezi voluntar. Să mergi și să-ți declari veniturile, plătind contribuții conform legii!