Cum s-au gândit românii să fenteze inflația: cumpără bere la bax, ca e mai ieftină așa
Criza inflaționistă pe care o traversăm de luni bune a adus schimbări substanțiale în comportamentul de consum al românilor.
Rata anuală a inflației a ajuns în luna septembrie la aproape 16%, iar oamenii resimt din plin efectele scumpirilor, care și-au făcut simțită prezența la toate bunurile și serviciile de larg consum.
Oamenii și-au schimbat comportamentul, pentru a se adapta noilor prețuri. În cazul berii, se pare că românii preferă să cumpere la bax, pentru că, astfel, prețul per bucată scade.
Potrivit datelor unui sondaj al agenției Leo Burnett Bucharest, tinerii noștri nu sunt dispuși să renunțe la bere, dar preferă să cumpere cantități mai mari. Românii cu vârste cuprinse între 18 și 24 ani susțin că e mai convenabil să cumperi bere la bax, în această perioadă de inflație agresivă. 38% au ales această metodă pentru a ocoli scumpirile de pe piață, ne arată analiza de specialitate.
30% dintre respondenți susțin că fac tot posibilul să cheltuiască mai puțin, alegând magazine care vând la prețuri promoționale.
Analizând alte tipuri de produse, cum ar fi cele lactate, constatăm faptul că 10% dintre respondenți au rămas fideli mărcilor pe care le achiziționau înainte ca valul de scumpiri să-și facă apariția.
Suntem în criză, iar acest lucru se vede la raft
De asemenea, ne mai arată sondajul, referindu-ne tot la produsele lactate, 25% au ales să reducă frecvența sau cantitățile cumpărate, dar continuă să cumpere aceleași produse ca înainte.
Amintim că lactatele reprezintă o categorie alimentară ce a fost puternic afectată de inflația din prezent. În ultimele luni, prețul laptelui, dar și al preparatelor din lapte, a crescut considerabil. Brânza are un cost foarte piperat, și doar cei ce nu obișnuiesc să consume acest produs nu au sesizat creșterile uriașe de preț din ultimele luni.
“Pe măsură ce asistăm la o creștere accelerată a prețurilor, ne-am dat seama că, mai mult decât oricând, trebuie să fim în contact direct cu cei care consumă produsele și să înțelegem în timp real cum le impactează inflația comportamentul de cumpărături.
Din situațiile de criză, răzbat acele branduri care reușesc să-și păstreze relevanța și contactul real cu clienții lor.
Iar acest tracker este o bază solidă pentru cei care trebuie să ia decizii de comunicare și de business, ancorate în mentalitatea consumatorilor”, a declarat Irina Savu, Data Intelligence Director, Leo Burnett Bucharest.