Criza forței de muncă se acutizează în România: angajatorii dau primă de instalare, primă de relocare, cazare, pe lângă salarii generoase

de: Alexandru Puiu
09 07. 2022

În timp ce în pandemie foarte mulți românii și-au pierdut locul de muncă, iar companiile s-au confruntat cu restructurări masive și întreruperi de activitate, în 2022, s-au inversat rolurile. Se caută angajați cu lumânarea, dar prea puțini mai vor să lucreze, independent de condiții.

Cea mai agresivă criză de personal la ora actuală există în industria HoReCa. În timp ce vara oamenii se îngrămădesc mai mult decât de obicei la terase și în restaurante, mai ales pe litoral, angajatorii nu mai știu ce să facă pentru a atrage oameni buni, muncitori. Salariul este doar vârful piramidei, dar acum se oferă și primă de instalare, primă de relocare sau cazare.

Criza de personal din HoReCa, fără precedent

Sute de posturi disponibile și o mână de candidați care se prezintă la concursuri. În municipiul Sibiu, proprietarii de restaurante caută personal și oferă o serie stufoasă de privilegii suplimentare. Situația este similară și alte orașe mari din țară care, în această perioadă, sunt asaltate de turiști. Partea tristă este că, în final, calitatea serviciilor ajunge să aibă de suferit și, implicit, industria HoReCa, în ansamblul ei.

„Nu se mai prezintă nimeni la interviuri. S-au dus să lucreze sezonier și noi aici am rămas descoperiți. Suntem la limită cu personalul în acest moment. Noi oferim minimul pe economie pentru ospătari, însă veniturile cresc cu bacșișul la ei. În ceea ce privește bucătarii, sunt plătiți cu 3.500-4.000 de lei”, spune patronul unui restaurant din Sibiu. „Hai să trăiești și să muncești în Sibiu! Oferim primă de relocare sau cazare! Tu alegi!” – este anunțul postat de un alt restaurant, la începutul acestei săptămâni.

Practic, pe lângă un salariu între 3000 și 4000 de lei, angajatorii din restaurante se află în situația de a fi nevoiți să ofere primă de instalare de 2000 de lei pentru un simplu bucătar. În același timp, un bucătar șef câștigă cu 1000 – 2000 de lei în plus față de pragul de mai sus, în fiecare lună. Din păcate, candidații sunt prea puțini sau deloc.