Coreea de Nord a lansat alte două rachete, sub supravegherea personală a lui Kim Jong-un: „Și-au atins țintele”

de: Cătălina Burghelea
13 10. 2022

În timp ce atenția Occidentului este îndreptată spre Ucraina, Coreea de Nord face teste nucleare. Phenianul a lansat alte două noi rachete strategice de croazieră, sub supravegherea personală a liderului suprem Kim Jong-un. Proiectilele au zburat 2.000 de kilometri peste Marea Galbenă și și-au atins țintele, potrivit presei oficiale. Dictatorul nord coreean s-a declarat satisfăcut și a cerut extinderea sferei operaționale a armelor nucleare.

Coreea de Nord a lansat alte rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune nucleară

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a supravegheat un test de „rachete strategice de croazieră cu rază lungă de acțiune”, a informat, joi, presa de stat, încă un semn că Phenianul desfășoară din ce în ce mai mult rachete și mai puternice capabile să livreze bombe nucleare vecinilor săi. Coreea de Nord susține că recentele lansări de rachete au fost exerciții nucleare tactice menite să simuleze o lovitură asupra Sudului.

Agenția Centrală de Știri din Coreea de Nord (KCNA) notează că testul a fost „desfășurat cu succes” și că lansările au „vizat să sporească în continuare eficiența luptei și puterea rachetelor de croazieră strategice cu rază lungă de acțiune pentru operarea armelor nucleare tactice”.

Proiectilele au zburat aproape trei ore

Cele două rachete au zburat 10.234 de secunde sau aproape trei ore, de-a lungul unui model oval și în formă de opt pe cerul deasupra Mării Galbene, înainte de a se izbi de ținte aflate la 2.000 de kilometri distanță. Nu se știe dacă lansările de miercuri au fost detectate și monitorizate de Japonia, Coreea de Sud sau Statele Unite.

În septembrie 2021, Coreea de Nord a testat prima rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune. Experții spun că reprezintă un pericol unic prin faptul că poate zbura la joasă altitudine, făcând-o potențial foarte dificil de interceptat de către apărarea aeriană și antirachetă.

Kim Jong-un este încântat de rezultatul testului

Declarația Nordului, publicată joi, a sugerat că rachetele sunt capabile nuclear (folosirea termenului „strategic” pentru a descrie armele este un eufemism comun) și că acestea au fost acum lansate. Raportul KCNA l-a citat pe Kim, care a exprimat „o mare satisfacție față de rezultatul testului”.

Liderul suprem nord coreean a lăudat „capacitățile mari de reacție” ale „forțelor sale de luptă nucleare”, susținând că ultimele teste au dovedit că armata lui este pe deplin pregătită pentru războiul real.