Codul Rutier 2022 – greșeala din trafic cu amendă de până la 4500 de lei: ai făcut-o probabil în trecut

de: Andrei Tilimpea
11 08. 2022

Codul Rutier s-a schimbat considerabil la începutul anului 2022.

Încălcarea acestor reguli se pedepsește cu suspendarea dreptului de a conduce, pe o perioadă care se mărește considerabil, dar este prevăzută și o amendă din clasa a IV-a de sancțiuni.

Noul Cod Rutier a intrat în vigoare la începutul anului, iar potrivit Ordonanței de Urgență nr. 1/2022, s-au stabilit o serie de modificări, unele aplicabile imediat, în circulația rutieră pe drumurile publice, menite să reducă evenimentele din trafic, cum ar traversarea căii ferate.

Traversarea de către conducătorul de vehicul a liniei de cale ferată în afara pasajului de nivel riscă chiar și arest contravențional pe un termen de 15 zile. Și asta în situația în care, în România, sunt o mulțime de căi ferate dezafectate, dar pe care nimeni nu le-a demontat.

Mai exact, în această situație șoferul riscă o amendă între 3000-3750 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 20 la 30 de ore.

Șoferul poate primi arest contravențional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea dreptului de a conduce vehicule pe un termen de 6 luni.

Important de știut

În cazul în care un șofer traversează linia căii ferate prin pasajul de nivel, riscă o amendă între 3000-3750 de lei  sau muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 30 la 40 de ore.

Tot în această situație conducătorul auto riscă să fie arest contravențional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de un an.

Încălcarea de către conducătorul de vehicul a dispozițiilor art. 237.1 şi 237.2, care a generat riscul producerii unui accident de circulație, riscă o amendă între 3750-4500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 40 la 60 de ore.

Și în această situație șoferul poate primi arest contravențional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea dreptului de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani.