„Cine n-are bătrâni, să-și cumpere”: telescopul James Webb, ajutat de „seniorul” Hubble. O nouă imagine cu galaxia fantomă Messier 47

de: Iulia Kelt
31 08. 2022

JWST a reușit să uimească omenirea încă din primele momente când a început să trimită imagini înapoi pe Pământ, dar uneori chiar și cel mai avansat telescop spațial are nevoie de puțin ajutor, se pare.

Luni, Agenția Spațială Europeană a lansat o nouă imagine a galaxiei fantomă. Situată la aproximativ 32 de milioane de ani lumină distanță de Pământ, Messier 74 a fost preferata astronomilor încă de când a fost descoperită, în 1780, de Pierre Méchain.

Messier 47 – galaxia fantomă

Colaborarea dintre James Webb și Hubble a dat roade

Imaginea cea nouă a galaxiei fantomă este diferită de cele pe care le-ai fi putut vedea în trecut. Noua imagine încorporează lungimi de undă vizibile și ultraviolete capturate de telescopul spațial Hubble cu lumină infraroșie, văzută acum prin filtrul James Webb.

Poza realizată de James Webb cu galaxia M74 (Messier) scoate în evidență tot gazul și praful de la marginea exterioară a galaxiei care arată, mai degrabă, ca o „spirală”. Imaginea arată, de asemenea, clusterul de stele nucleare din centrul său.

Desigur, pasionații de frumos ar putea să aprecieze această imagine la nivel de artă, însă această nouă perspectivă a galaxiei fantomă este o dovadă vie a faptului că Hubble nu a reușit, la vremea respectivă, să capteze tot, însă este acum ajutat de urmașul său, James Webb. Cu alte cuvinte, această imagine este una realizată în colaborare.

Agenția Spațială Europeană spune că observațiile captate de Hubble, asupra M74, au dezvăluit formațiuni stelare cunoscute sub numele de regiuni „HII” din galaxie, totuși.

În concluzie, se poate spune că Hubble și-a făcut, totuși, treaba, de vreme ce a fost proiectat să ofere informații timp de 15 ani, însă continuă să facă asta și la vârsta de 32 de ani. „Prin combinarea datelor de la telescoapele care operează pe tot spectrul electromagnetic, oamenii de știință pot obține o perspectivă mai clară asupra obiectelor astronomice decât dacă ar folosi un singur observator, chiar și unul la fel de puternic ca Webb”, au declarat reprezentanții ESA.