Cercetătorii știu cum să te convingă să bei mai puțin alcool: studiul care te-ar putea îngrijora

de: Iulia Kelt
27 12. 2022

Cercetătorii au găsit o metodă eficientă de a-i determina pe oameni să bea mai puțin alcool, iar aceasta are șanse reale de a funcționa, deși, trebuie să recunoaștem, nu chiar la toată lumea.

Practic, se poate miza pe evidențierea riscului crescut de cancer care vine odată cu alcoolul.

La ce riscuri te supui dacă bei alcool în mod constant

Prea multă băutură nu duce numai la cancer, desigur. Exagerarea este asociată cu o serie întreagă de probleme, inclusiv moarte prematură, boli de inimă, probleme digestive și un risc crescut de demență.

Pentru acest studiu, au fost completate trei sondaje: 7.995 de persoane l-au completat pe primul, 4.588 dintre aceștia l-au completat pe al doilea, trei săptămâni mai târziu și 2.687 de persoane au finalizat sondajul trei săptămâni mai târziu. Participanții au fost împărțiți în grupuri diferite și li s-au arătat reclame care implică alcool.

Reclama care leagă băutura de cancer, împreună cu un sfat de a ține cont de cât bei, a fost una dintre cele mai eficiente pentru a-i determina pe oameni să reducă consumul de alcool.

A fost, de asemenea, singura combinație în care oamenii au redus semnificativ consumul de alcool în cele șase săptămâni.

„Mulți oameni nu știu că alcoolul este cancerigen”, a spus unul dintre cercetători. „Este o informație importantă la care cei cărora le place să bea ar trebui să aibă acces. Să le spunem oamenilor că alcoolul cauzează cancer este doar o parte a soluției, trebuie să le oferim și modalități de a lua măsuri pentru a reduce riscul”, a mai spus acesta.

Consumul de alcool poate fi responsabil de până la 7% dintre decesele premature din întreaga lume, conform Organizației Mondiale a Sănătății, iar conștientizarea riscurilor este o modalitate de a aborda această problemă.

Chiar dacă organizațiile de sănătate au analizat modalități de a face băutura mai puțin disponibilă și mai scumpă, în cele din urmă, alegerile personale vor determina dacă comportamentul oamenilor se va schimba, sau nu, pe termen lung.